Domnul Theodor Paleologu a scris astăzi șase considerații despre disputa legată de deschiderea bisericilor în noaptea de Înviere. Probabil în dorința de a recupera, într-un fel, situația deloc plăcută a creștinilor din România.
Se fac unele confuzii în textul amintit de aceea am făcut comentarii pe cele șase considerații. Ce spune politicianul roman:
1. „Analogia cu magazinele de mîncare este ineptă. Bunurile spirituale sînt diferite de cele materiale și nu te duci să le iei cu punga de la magazin. Biserica nu e prăvălie.”
Biserica este cu siguranță mult mai mult pentru noi, cei care credem. Dar a fost catalogată de către Statul român ca având o importanță secundară, se poate vedea simplu comparând atitudinea și empatia premierului bulgar pentru viața bisericii cu cea a mai marilor noștri care ne conduc acum vremelnic.
Bunurile spirituale se pot lua și în mod spiritual, prin rugăciune personală în taina inimii. Dar pentru un parastas pentru soțul adormit, slujba Sfântului Maslu pentru cei bolnavi și mai ales Sfânta Liturghie, unde Hristos se împarte în fiecare duminică pentru noi toți, ca să fim Una în El, avem nevoie de biserică. Poate mai mult decât de zece ieșiri la magazine.
Creștinismul lucrează cu materia, Hristos se împarte în chip de materie iar noi pentru a deveni biserică participăm în trup la comuniunea euharistică.
„Dumnezeu coboară între oameni și suie oamenii la Sine, pe scara Sfintei Liturghii” spune părintele Arsenie Boca.
2. „Argumentul că bisericile nu s-au închis în timpul epidemiilor de ciumă din secolele VI și XIV demonstrează exact contrariul. Pe atunci nu se știa nimic despre răspîndirea epidemiilor”.
Da, astăzi cunoaștem mai mult din punct de vedere medical. Biserica însă a luptat dintotdeauna pentru sănătatea trupului și sufletului omului alături de medici. Și mulți medici s-au confruntat cu lucrarea „medicală” a sfinților ei, cu intervenția lor acolo unde medicina se oprise.
În epidemii preoții au fost alături de oameni. Mărturie este povestea preotului din Brașov care și-a împărtășit întreaga comunitate, cu prețul vieții lui (a fost executat de autoritățile imperiului), toți credincioșii scăpând însă de molimă.
3. „Există o specie de apucați care au impresia că se opun secularizării, dar care, de fapt, o accelerează prin atitudinile lor lipsite de minte. Se tot încăpățînează să ofere adversarilor lor nuielele cu care să fie flagelați. Și nu doar ei, ci întrega Biserică. Biserica Ortodoxă Română trebuie să evite cu orice preț să fie asociată cu o explozie a cazurilor de coronavirus.”
Nu știm exact modelul la care se raportează domnul Theodor Paleologu.
Îmi vine în minte însă versetul despre cine sunt creștinii, de fapt : „Voi sunteţi sarea pământului; dacă sarea se va strica, cu ce se va săra? De nimic nu mai e bună decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni.” (Matei 5,13).
4. „Comparația cu persecuția din timpul regimului comunist nu este doar cretină, ci de-a dreptul nerușinată.”
În timpul comunismului creștinii slujeau Sfânta Liturghie până și în temnițele de la Aiud și Gherla. În comunism nu s-au încuiat niciodată bisericile de Înviere. Nu au fost amendați oamenii pentru că se rugau la un parastas. Nu veneau două echipaje care să verifice preotul dacă nu cumva a ascuns pe cineva în biserică. Deci chiar nu se poate face comparația
5. „Vocile care cer deschiderea bisericilor de Paște sînt cu totul minoritare. Un singur episcop a derapat grav. Majoritatea ierarhilor, preoților și credincioșilor au o atitudine înțeleaptă și responsabilă.”
Există un singur sondaj care s-a făcut în acest sens, cel realizat de DCNews. Rezultatul a fost că peste jumătate dintre români s-au pronunțat în favoarea deschiderii bisericilor în noapte de Înviere.
Mai mult de 75% dintre argeșeni au fost de exemplu „pentru”.
6. „În sfîrșit și cel mai important, dacă ieșim în noaptea de Înviere pe balcoane, dacă aprindem cîte o lumînare și cîntăm „Cristos a-nviat”, transformăm întreaga țară într-o imensă biserică. Să fim creștini, nu cretini.”
Nu cred că analogia este dintre cele mai fericite. Da, vom face acest lucru, vom cânta, ne vom aprinde cu cei dragi lumânările din candela de acasă .
Dar Hristos Lumina rămâne singur acolo, în Biserică, în Sfântul Potir.
O inițiativă pentru misiune ortodoxă născută în 2013.
Puteți să ajutați lucrarea noastră folosind pagina noastră Patreon. (https://www.patreon.com/avereabisericii)
Vă mulțumim!