Cele două sărbători din aceste zile au în ele istoria bisericii pe scurt. Sfântul Dimitrie a fost domnitor într-un secol în care faima, frica și puterea erau cele care guvernau iar creștinismul însemna mucenicie.
Botezat în taină de părinții săi, Dimitrie a învățat tainele credinței chiar în familie, de la tatăl și mama sa care, nobili fiind, aveau în ascuns o viață în Hristos. Apoi fiind pus dregător al Salonicului, el s-a arătat ca un tânăr domn al credinței și dreptății, fiind iubit de întreaga cetate. Imperiul Roman în destrămare l-a zdrobit ca pe un rebel neînțeles. Dar (și) pe jertfa lui s-a construit Bizanțul creștin ortodox ce a dăinuit timp de un mileniu. Sfântul Dimitre este fondatorul modelului de domnitor creștin.
La polul opus, Sfântul Dumitru de la Basarabov era un om simplu, un sihastru, iubitor de natură, liniște și rugăciune, crescut într-unul din satele dunărene. A căutat dragostea față de creația lui Dumnezeu și s-a rugat pentru ea în peștera de pe colinele Dunării.
Este calea ascetică a Sfântului Antonie cel Mare sau Ioan Scărarul. Iar rugăciunea lui a adus binecuvântare comunităților creștine de aici, Sfântul Dumitru cel Nou fiind considerat de creștinii ortodocși din secolele trecute ocrotitorul Bucureștilor.
Avem nevoie astăzi de domnitori precum tânărul Sfânt Dimitrie și de simplitatea și blândețea inimii, în ascultare de Dumnezeu, precum cea a bătrânului Dumitru.
O inițiativă pentru misiune ortodoxă născută în 2013.
Puteți să ajutați lucrarea noastră folosind pagina noastră Patreon. (https://www.patreon.com/avereabisericii)
Vă mulțumim!