Minune a Sfântului Ioan Rusul istorisită de o mamă

Minune a Sfântului Ioan Rusul istorisită de o mamă

|
28/05/2021
|
0 comentarii
|

„Hristos a înviat ! Părinte, am îndrăznit să vă trimit o minune a Sfântului Ioan Rusul pe care am trăit – o cu aproximativ 11 ani în urmă. Îmi doream tare mult copii și datorită unor probleme medicale nu rămâneam însărcinată. Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, am ajuns la o doctoriță de la Spitalul Giulești din București.

Nu voiam să fac FIV pentru că simțeam că forțez lucrurile și voia lui Dumnezeu. Mergeam săptămânal la control, analize, ecografii… Într-o zi, la serviciu descopăr un nodul la unul dintre sâni… Merg la doctoriță, mă examinează și îmi spune că ar trebui să fac o mamografie, dar medicul care face mamografii este în concediu că are copilul bolnav… Îmi zice să vin peste 3 săptămâni.

Plec de acolo cu sufletul greu (gândind că după ce că nu rămân însărcinată, mi se întâmplă și asta), dar nu deznădăjduită…. Unde să mă duc?! Îmi îndrept pașii spre Mănăstirea Radu Vodă, la Sfântul Nectarie, mă rog la Sfântul și iau ulei din candelă…. Pentru că urma ziua Sfântul Ioan Rusul, merg la Biserica Maternității Polizu unde știam că era o părticică din Sfintele Moaște ale Sf. Ioan Rusul.

Mă rog și la Sfântul Ioan Rusul și iau puțin ulei, apoi plec acasă. Încep să mă ung cu ulei de la cei doi Sfinți, să citesc acatistele și după 3 săptămâni merg la medic….. Eu nu mai simțeam nimic, dar am mers căci eram programată… Intru în cabinet, doctorița mă consultă și se uită la mine uimită… „Nu mai ai nimic!”… „Păi…. m-am rugat la Sf. Ioan Rusul și la Sf. Nectarie, m-am uns cu ulei sfințit de la cei doi Sfinți și prin mila lui Dumnezeu și mijlocirea Sfinților, nodulul a dispărut.” Doctorița, o femeie foarte credincioasă, s-a închinat, a dat slavă lui Dumnezeu și mi-a zis :” Nu ți-am spus ca să nu te sperii, dar aveai un nodul foarte mare…. Ar fi trebuit operat… “

Astăzi, prin dragostea lui Dumnezeu sunt mamă a doi băieți gemeni (adoptați), în vârstă de 10 ani, doctorița este nașa și Sfântul Ioan Rusul este ocrotitorul nostru căruia ii mulțumesc pentru toate binecuvântarile pe care le primim prin mijlocirea sa. Dacă sfinția voastră considerați că este de folos, puteți publica această minune de care nu am fost vrednică.”

Text publicat de părintele Ioan Istrati

Despre noi

Blogul nostru s-a născut în 2013, în contextul campaniilor de denigrare a valorilor creștine din presă și social-media. Mulțumim mult pentru că ai fost alături de noi și ne-ai dat puterea de a merge mai departe!

Dacă dorești să ajuți misiunea noastră, o poți face printr-o donație de 1$/lună pe Patreon: https://www.patreon.com/avereabisericii.

De asemenea ne poți scrie pe avereabisericii@gmail.com.

Doamne ajută!

Leave a Reply

%d bloggers like this: