Pe 14 mai 2020, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a dispus clasarea cauzei plângerii penale formulate de către „Asociația pentru Libertatea de Conștiință”, prin reprezentant legal Emil Moise. Aceasta acuza pe IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, și alți doi preoți de infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor (art. 352, alin. 1 Cod Penal).
În urma cercetărilor, Parchetul a constatat că în evidența DSP Constanța nu au fost identificate cazuri de infectare cu noul coronavirus care „să fi fost legate de oficierea slujbelor religioase” și nici nu au existat suspiciuni de infectare în rândul preoților din cadrul Arhiepiscopiei Tomisului. Totodată, Parchetul a mai constatat că infracțiunea prevăzută de Codul Penal nu a fost săvârșită de către reprezentanții Bisericii, întrucât aceștia nu au încălcat măsuri stabilite expres prin lege.
În astfel de situații, analiza juridică prevede necesitatea existenței unor măsuri de prevenire sau combatere a bolii cu caracter imperativ și nu caracter de recomandare. Prin urmare, recomandările diverselor instituții nu pot constitui bază legală pentru încălcarea unui articol din Codul penal.
Parchetul a mai constatat și faptul că aspectele religioase și medicale, invocate în plângerea penală de domnul Emil Moise, nu sunt de natură penală.
În consecință, Parchetul a dispus „clasarea cauzei privind denunțul formulat de către Asociația „Solidaritatea pentru Libertatea de Conștiință”, prin reprezentant legal Emil Moise, pentru comiterea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor (art. 352, alin. 1 Cod Penal), întrucât fapta nu este de natură penală”, a transmis Biroul de Comunicare al Arhiepiscopiei din Constanța.
O inițiativă pentru misiune ortodoxă născută în 2013.
Puteți să ajutați lucrarea noastră folosind pagina noastră Patreon. (https://www.patreon.com/avereabisericii)
Vă mulțumim!