Vlăduț Sărmaș este un tânăr interpret de muzică populară din Bistrița, câștigător al concursului „O vedetă populară” în 2018. Acesta a ales să îmbrace haine de monah, la o mănăstire din Suceava,
Alexandru Pugna, manager al Centrului Județean pentru Cultură Bistrița Năsăud l-a numit pe Vlăduț Sărmaș
„cea mai valoroasă voce bărbătească din generația tânără a județului nostru”, conform ziarului Bistrițeanul.
Tânărul a renunțat însă la cele lumești, devenind călugăr, slujba Tunderii în Monahism având loc la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” de la Suceava.
Alexandru Pugna povestește: „L-am însoțit, îndrumat și sprijinit pe drumul cântecului încă de când avea 9 ani. L-am dus la concursul de la Antena 1, „Vreau să fiu vedetă”, pe care l-a câștigat cu brio. Treaptă cu treaptă, i-am fost alături până ce a ajuns să câștige cele mai importante premii la concursuri naționale. A câștigat inclusiv cel mai valoros concurs de la TVR 1 – Vedeta Populară.
Dar, de astăzi a ales să-i fie Învățător, Mentor și Călăuză – Învățătorul suprem, Mântuitorul acestei lumi – Domnul nostru Iisus Hristos. Mai mare și înțeleaptă alegere, nici un pământean nu ar putea găsi!
Ce putere de alegere a găsit în interiorul sufletului său, ce chemare puternică a reușit să o împlinească și ce putere de renunțare a reușit să aibă! Toate acestea prin CREDINȚĂ puternică și DRAGOSTE pentru DUMNEZEU, pe care-L rog să-l ajute în noua misiune ce și-a ales-o”, a mărturisit Alexandru Pugna.
De astăzi Vlăduț Sărmaș este părintele Ieremie, un rugător pentru neamul nostru și pentru toți oamenii. Vrednic este!
O inițiativă pentru misiune ortodoxă născută în 2013.
Puteți să ajutați lucrarea noastră folosind pagina noastră Patreon. (https://www.patreon.com/avereabisericii)
Vă mulțumim!
As dori sa mă lămuriți, e părinte sau doar monah? E o diferență!
Si monahilor ne adresam cu parinte. Nu ati auzit niciodata exprimarea ,,parintiii manastirii,, ? Doar nu credeti ca sunt toti calugarii preoti (ieromonahi) ? Puteti sa cautati si dumneavoastra daca nu ma credeti pe cuvant . Doamne ajuta!
Vrednic este….
Comentariile sunt închise.