Pelerinajul masiv de Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași nu poate fi înțeles decât dacă mergi personal să trăiești momentul. Să stai la coadă ore întregi, să te rogi în public, să-i citești acatistul și să te ostenești cu nevoință printre oamenii veniți cu sutele de mii, ca să se întâlnească în duhul credinței de ziua Sfintei Parascheva.
Ca să înțelegi fenomenul Hramului Sfintei Parascheva de la Iași, trebuie să faci ca Filip din pericopa evanghelică a Apostolului Ioan, când acesta l-a chemat pe cel mai bun prieten al lui, Natanael, cam sceptic din fire, ca progresiștii clujeni, și să le spui: ”Vino și vezi”. Doar mergând la Iași ca să participi la acest incredibil pelerinaj poți înțelege de ce i-a spus Filip prietenului Natanael: ”Vino și vezi” pe Iisus.
Este al patrulea an când sosesc la Iași de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva și de fiecare dată trăiesc emoții ale credinței ce nu pot fi înțelese de cineva care nu participă la acest pelerinaj unic în România. Au fost ani în care am stat 11 ore la coadă, în alt an 9 ore sau doar trei 3 ore, iar anul acesta, cu ajutorul Domnului, am parcurs în jur de cinci ore de coadă până am ajuns la racla din baldachinul împodobit cu flori de aceeași familie din București, de 20 de ani.
La rândul lung care începe de la stâlpul 60 am întâlnit numeroși ieșeni, care stau cuminți și răbdători la coadă, deși pot în alte zile ale anului să se roage la racla cu sfintele moaște, oricând fără coadă. Dar așa cum spun ei: de ziua Sfintei rugăciunile noastre sunt mai bine ascultate. Pelerinajul Sfintei Cuvioase Parascheva atrage sute de mii de pelerini în zilele Hramului, săraci și bogați, de aceea ieșenii o mai numesc pe Cuvioasa și Regina noastră. La rând, clasele sociale și asperitățile se șterg în lumina credinței. An de an stând răbdător la coadă mi-am făcut prieteni, cu care țin contactul cu ei tot anul. Prieteniile în duhul rugăciunii și nevoinței de la rândul spre racla sfântă parcă sunt făcute pe viață și se cimentează în timp.
”Pupătorii de moaște” țin flacăra credinței aprinsă, țara unită și vie
Minuni se întâmplă în fiecare an la pelerinaj: vindecări miraculoase, împliniri sufletești și bucurii inexplicabile, toate în emoția credinței. Oamenii vin să se roage, în primul rând pentru sănătate și înțelegere, dar mai nou și pentru pace, în urma războiului învecinat. Timpul de așteptare și frigul, chiar dacă durează peste 10 ore, nu-l simți când ești în duhul rugăciunii și comuniunii cu cei care sunt lângă tine și-și împărătșesc credința și emoția. E o emoție colectivă care unește poporul român. Cu cât stai mai mult la rând cu atât simți mai mult bucuria credinței ca un dar.
Voluntarii Sfintei Parascheva, majoritate studenți ieșeni, oferă ceai cald, cafea și sarmale pelerinilor. Întreaga coadă pare o rugăciune întinsă pe străzile Iașului. La Hram participă credincioși ortodocși din toată lumea: Bulgaria, Grecia, Ucraina, Serbia și, mai nou, masiv din Africa creștină. În data de 14 octombrie, Iașul devine un furnicar de pelerini creștini-ortodocși din toată țara și din toată lumea. Se poate spune că de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, Iașul devine capitala europeană a ortodoxiei. Cei mai importanți ierarhi ortodocși din țară și străinătate vin la Iași în fiecare an de Hramul Cuvioasei Parascheva. În tot orașul se simte un duh de pace și rugăciune, oamenii se roagă și în ochi li se vede lumină și li se citește pacea și bucuria. La Iași, de la primar la președintele consiliului județean și toți parlamentarii în frunte chiar cu deputatul Muraru, participă la slujbe și programul liturgic.
Zilele Iașului sunt de Sfânta Parascheva, iar elevii primesc liber de la școală ca să se poată ruga la racla sfântă, fapt de neconceput în Ardeal. Iașul a devenit epicentrul ortodoxiei europene și mondiale. Pare un altfel de oraș european, unul evanghelic, de la începuturi… Interesant pentru noi, clujenii, este că de Untold, cu toate că aducem cei mai importanți artiști mondiali, de la David Guetta la J. Balvin, totuși nu se reușește ca să vină peste 400000 de oameni, așa cum ajung la Iași, nu pentru a cânta și dansa pe muzica unor cântăreți celebri, ci doar pentru trupul sfințit dătător de speranță, vindecare trupească și sufletească al tinerei din Epivata. Încă în România ”pupătorii de moaște” sunt mulți și țin flacăra credinței aprinsă, precum și țara unită și vie.
Pelerinajul de la Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași este un stâlp de rezistență pe care se susține țara, un fenomen care nu poate fi explicat rațional, ci doar înțeles prin darul credinței dacă răspunzi invitației evanghelice a lui Filip către Natanael: Vino și vezi!
Un text de Ionuț Țene, publicat de Napoca News
O inițiativă pentru misiune ortodoxă născută în 2013.
Puteți să ajutați lucrarea noastră folosind pagina noastră Patreon. (https://www.patreon.com/avereabisericii)
Vă mulțumim!