L-am adus pe Părintele Sofronie în biserica mănăstirii Sfântul Ioan Botezătorul din Essex și l-am ținut vreme de 4 zile, pentru că mormântul încă nu-i era gata. L-am lăsat descoperit pe toată durat acestor patru zile și i-am citit Sfintele Evanghelii de la început și până la sfârșit, iară și iară, așa cum se face în cazul preoților. Am făcut panihide și pomeniri, precum și celelalte slujbe zilnice, Liturghia, iar el a rămas acolo, în mijlocul bisericii, patru zile.
Deși murise, atmosfera nu era deloc tristă, era la fel ca la Paști! Nimeni nu era afectat de pierderea Părintelui, toți se rugau cu însuflețire. Aveam un prieten, arhimandrit pe atunci, care obișnuia să vină la mănăstire în fiecare vară și să petreacă câteva săptămâni la noi. Era părintele Ierótheos Vláhos, cel care a scris cartea O noapte în pustia Sfântului Munte… Era foarte pătruns de atmosfera ce exista atunci la noi în mănăstire și a exclamat: ,,Dacă părintele Sofronie nu a fost sfânt, atunci nu există sfinți”…
De fiecare dată când vreun grec venea în Anglia pentru tratament medical, obișnuia să treacă și pe la mănăstire pentru a le citi părintele Sofronie o rugăciune, fiindcă foarte mulți s-au vindecat în acest fel.
A doua sau a treia zi de la moartea sa, la mănăstire a venit o familie cu un copil de paisprezece ani, bolnav. Copilul avea cancer la cap urmând să fie operat zilele următoare. Părintele Tihon, care venise din Muntele Athos pentru înmormântare, a venit la mine și mi-a spus: ,,Oamenii aceștia care au venit acum s-au întristat foarte tare pentru că nu l-au mai prins în viață pe Gheronda. De ce nu mergi să-i citești câteva rugăciuni copilului?”. I-am spus: ,,Haide, vino și sfinția ta ca să faci pe citețul. Haide să-i citim la celălalt paraclis”.
Am mers și i-am citit copilului, iar la sfârșit, părintele Tihon mi-a spus: ,,De ce nu treceți copilul pe sub coșciugul cu trupul părintelui ca să se vindece?”. I-am răspuns că nu pot să fac asta fiindcă lumea ar spune că abia a murit Gheronda, iar noi, ucenicii lui, încercăm să ,,silim” recunoașterea lui ca sfânt. ,,Dacă vrei, fă tu acest lucru”, i-am spus într-un final. ,,Ești monah athonit, n-o să-ți spună nimeni nimic”.
Atunci, părintele Tihon l-a luat pe copil de mână și l-a trecut pe sub sicriul părintelui. În zilele următoare, copilul a fost operat, dar nu i-au mai găsit nimic. I-au închis tăietura pe care i-o făcuseră la cap și i-au spus: ,,Diagnosticul a fost greșit. A fost, probabil, o inflamație”. S-a întâmplat ca acel copil să fie însoțit de un medic din Grecia, și acela le-a arătat celorlalți tomografiile care dovedeau existența tumorii și le-a spus: ,,Știți foarte bine ce înseamnă acest diagnostic greșit…”. Copilul a trăit și a crescut mare, acum este un tânăr de 27 de ani.
După un cuvânt al părintelui Zaharia Zaharou, „Ultimele zile ale părintelui Sofronie”
O inițiativă pentru misiune ortodoxă născută în 2013.
Puteți să ajutați lucrarea noastră folosind pagina noastră Patreon. (https://www.patreon.com/avereabisericii)
Vă mulțumim!
