Sari la conținut
Prima pagină » Spitalul de Urgență Neamț a primit aparatură medicală de la Arhiepiscopia Iași

Spitalul de Urgență Neamț a primit aparatură medicală de la Arhiepiscopia Iași

Spitalul Județean de Urgență Neamț a primit miercuri 12 injectomate pentru tratamentul persoanelor infectate cu noul coronavirus, anunță portalul Doxologia.

Aparatura medicală a fost oferită de preoții din protopopiatele Piatra Neamț și Roznov, iar cinci dintre aparate au fost achiziționate prin sprijinul Mitropolitului Serafim al Germaniei, Europei Centrale și de Nord.

Dr. Daniela Marcoci, managerul Spitalului Județean de Urgență Neamț, a mulțumit tuturor celor care au făcut posibilă achiziționarea acestor aparate.

„Aceste aparate sunt necesare, le avem și noi în dotare, însă sunt insuficiente. Aceste injectomate se utilizează în secțiile de ATI (Anestezie și terapie intensivă n.r.) și în compartimentele de urgență. Mulțumim preoților și tuturor celor care au contribuit la această donație”.

Valoarea injectomatelor a fost de 44.000 lei. De asemenea, în viitorul apropiat vor fi donate şi alte aparate.

„Nu este singurul sprijin, mai avem comandate trei monitoare multiparametru C50 și unul dintre aceste monitoare va fi donat de Arhiepiscopia Iașilor, unul de Protopopiatul Piatra Neamț și unul de preoții din cadrul protoieriei”, a declarat părintele Valentin Tofan, protopop de Piatra Neamț.

Injectomatul este un dispozitiv medical cu ajutorul căruia soluțiile injectabile pot fi administrate fără intervenția directă a medicului.

O inițiativă pentru misiune ortodoxă născută în 2013.

Puteți să ajutați lucrarea noastră folosind pagina noastră Patreon. (https://www.patreon.com/avereabisericii)

Vă mulțumim!

Averea Bisericii