Sari la conținut
Prima pagină » Spital oncologic pentru copii, ridicat la Galați cu sprijinul bisericii ortodoxe

Spital oncologic pentru copii, ridicat la Galați cu sprijinul bisericii ortodoxe

În Galaţi va începe în luna iulie 2019, cu sprijinul bisericii ortodoxe, construirea unei clinici pentru tratarea şi recuperarea copiilor bolnavi de cancer, informează agenția de știri Basilica.

Proiectul face parte Parteneriatul româno-german „Galaţi 2020”, inițiat de comunități de creștini din Galați și Germania. Printre partenerii români care sprijină aceste proiect se numără Primăria Galaţi, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Ioan” din Galaţi şi Facultatea de Medicină şi Farmacie din Galaţi.

Pentru implementarea proiectului, în zilele de 3- 4 iunie au avut loc în Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos întâlniri între reprezentanţii instituţiilor implicate şi sesiuni de comunicări în cadrul cărora specialiştii germani şi români au analizat şi propus următoarele etape de dezvoltare a proiectului.

La întâlnirile informale au participat Mitropolitul Serafim al Germaniei şi Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos.

Proiectul cu o valoarea de 3,3 milioane de euro a fost analizat şi până la sfârşitul lunii iunie 2019 va fi semnat. Lucrările de construcţie şi de amenajare cu toate cele necesare vor începe în luna iulie 2019 şi au ca termen de finalizare 18 luni.

Ambulatoriul va avea parter şi un etaj şi va fi prevăzut, pe lângă cabinetele specifice oncologice, şi cu un serviciu de anatomie patologică pentru realizarea de analize amănunţite în vederea stabilirii tipului de malignitate şi începerea tratamentului.

Aparatul în valoare de 10.000 de euro pentru diagnosticul anatomo-patologic a fost deja achiziţionat cu sprijinul Mitropoliei Germaniei.

În jur de 5.000 de copii din România sunt bolnavi de cancer, iar 400-500 de noi cazuri sunt diagnosticate anual, estimează autoritățile, care nu au însă o evidență exactă.

O inițiativă pentru misiune ortodoxă născută în 2013.

Puteți să ajutați lucrarea noastră folosind pagina noastră Patreon. (https://www.patreon.com/avereabisericii)

Vă mulțumim!

Un comentariu la „Spital oncologic pentru copii, ridicat la Galați cu sprijinul bisericii ortodoxe”

Comentariile sunt închise.

Averea Bisericii