Sari la conținut
Prima pagină » Sfântul Pantelimon și pelerinajul din insula Thasos

Sfântul Pantelimon și pelerinajul din insula Thasos

Ocrotitorul păstorilor de pe muntele Ipsarion din insula Thasos este sfântul Pantelimon. Din satul Mikro Kazaviti, nu departe de Prinos, în ajunul zilei sfântului se pleacă seara în pelerinaj, pe vechea poteca pentru mulari, spre mănăstirea de pe vârful muntelui închinată sfântului doctor fără-de-arginți.

Când am fost în procesiune, ne-a însoțit pater Anghelos din Limenaria, care la cei 80 de ani ai săi a fost mereu în frunte. Toți pelerinii au purtat pe rând icoana Sfântului, am fost ca într-o mare familie. Primul care a îmbrățișat icoana la propriu a fost un copilaș paralitic.

Pe acoperișul muntelui Ipsarion în anul 1854 sătenii au ridicat mănăstirea închinată sfântului Pantelimon, unde se află și o peșteră cu un izvor binecuvântat. Drumul îți taie respirația din toate punctele de vedere, urmând potecile păstorilor spre creastă. Așezământul are din păcate astăzi doar două maici.

Aici sus urmează seara o priveghere ce se întinde până spre 12 noaptea, urmând ca Sfânta Liturghie să se desfășoare a doua zi dimineața, chiar de ziua Sf. Pantelimon.

De remarcat faptul că vechiul nume al așezării păstorești Kazaviti vine din latină „Casa Viței” și este posibil ca păstorii vlahi, prezenți și în alte locuri pe insulă, să fi trecut pe aici.

La mulți ani de ziua Sfântului Pantelimon!

O inițiativă pentru misiune ortodoxă născută în 2013.

Puteți să ajutați lucrarea noastră folosind pagina noastră Patreon. (https://www.patreon.com/avereabisericii)

Vă mulțumim!

Averea Bisericii