Sari la conținut
Prima pagină » Basarabia: Părintele Porfirie, martir pentru că nu a vrut să închidă biserica

Basarabia: Părintele Porfirie, martir pentru că nu a vrut să închidă biserica

La doar 38 de ani, părintele Porfirie Șoimu era împușcat în 1942 de un pluton de execuție, în lagărul comunist de la Ivdel. Vina sa era „dușman al poporului”: refuzase cu un an înainte să închidă biserica din Soroca și să anunțe oamenii din parohie că religia creștină este o minciună.

Familia fusese deportată separat în Siberia, în 1941. Elena avea doar de zece ani în noaptea în care au fost siliți să se pregătească într-un sfert de oră să fie duși în trenurile de marfă. A supraviețuit și după mai bine de 70 de ani rememorează chipul apostolic al tatălui său, cum părintele Porfirie își dedicase viața slujirii lui Dumnezeu încă de mic copil. Elena a primit de la tatăl său credința ce a întărit-o în încercările trăite în Siberia.

Părintele Porfirie Şoimu se născuse într-o familie de țărani răzeși din Stoicani, Dorința de slujire a Domnului l-a îndreptat înspre Şcoala Duhovnicească din Edineţ, iar după terminarea ei, la Facultatea de Teologie din Chişinău.

După absolvire s-a dedicat parohiei sale și nu a vrut să o părăsească după ce Basarabia a fost ocupată în 1940. Zilnic era chemat la Soroca unde era somat de NKVD să închidă biserica. Părintele a spus de fiecare dată „nu”.

Părintele Porfirie Șoimaru și familia sa

Era un climat de teroare, unii oameni dispăreau pur și simplu peste noapte, dar comuniștii erau prudenți pentru a nu declanșa revolte. Deportările și arestările se făceau mai ales nopatea. Un alt preot, tot din satul Stoicani, a fost prins în timp ce dorea să treacă granița în România și nu s-a mai știut nimic despre el.

Cu o lună înainte de eliberarea Basarabiei de către trupele române, părintele a fost arestat și dus în lagărul de lângă Ekaterinburg, la Ivdel. În aceeași noapte soția sa și cei doi copii a fost ridicați și trimiși în Siberia.

Părintele Porfirie, împreună cu alți preoți din lagăr, încerca și aici să îi întărească pe deținuții în credință, când se strângeau seara epuizați de muncă, flămânzi și înfrigurați. Se rugau împreună și cântau către Dumnezeu, chiar dacă paznicii strigau din afara barăcilor să tacă și băteau cu tocul armelor în uşi. Seara era un murmur de rugăciune ce nu putea fi oprit.

Părintele Porfirie, executat pentru că nu a vrut să închidă biserica |  Averea Bisericii

Pe 8 august 1942 părintele Porfirie a fost luat și împușcat, devenind mucenic al lui Hristos. 144 de preoți au fost exterminați în Basarabia în perioada stalinistă, o adevărată comoară a bisericii ortodoxe ce așteaptă să fie cunoscută mai bine.

Părinte Porfirie, roagă-te pentru noi și neamul nostru împărțit!

O inițiativă pentru misiune ortodoxă născută în 2013.

Puteți să ajutați lucrarea noastră folosind pagina noastră Patreon. (https://www.patreon.com/avereabisericii)

Vă mulțumim!

Un comentariu la „Basarabia: Părintele Porfirie, martir pentru că nu a vrut să închidă biserica”

Comentariile sunt închise.

Edi Dumitrache