Din păcate adeseori știrile despre creștini și biserică ce apar în massmedia sunt despre scandal și fapte compromițătoare. Dar există multe fapte frumoase și oameni de bine ai bisericii, care construiesc comunități și așezăminte pentru cei în suferință. Uneori aceste știri își fac cu greu loc în grila emisiunilor.
La mănăstirea Văratec a început să funcționeze un centru modern dedicat persoanelor vârstnice, azil ce asigură bătrânilor supraveghere permanentă, 3 mese/zi și gustări între mese, administrarea tratamentului, monitorizarea stării de sănătate, servicii igienico-sanitare, medic generalist săptămânal, masaj de relaxare, fizioterapie, servicii religioase, socializare și petrecerea timpului liber, dar și alte facilități suplimentare.
„O societate care nu se îngrijește de copiii ei, de persoanele cu dizabilități, de bolnavii din spitale și de bătrâni nu este o societate normală. De aceea, mă bucur de existența acestui așezământ, că spre această normalitate, pe care o avem dobândită în parte și dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate cele care se întâmplă în această țară bine și frumos, trebuie să tindem”, a spus Mitropolitul Teofan la deschiderea centrului.
După construirea fundaţiilor, demisolului şi parterului de către Arhiepiscopia Iașilor prin Mănăstirea Văratic pentru a accesa mai uşor fonduri în vederea finalizării investiţiei, Primăria Agapia a preluat în administrare proiectul Căminului de bătrâni printr-un protocol.
Suma investită de parteneri s-a ridicat la aproximativ 7 milioane de lei adică 1,5 milioane de euro. Parteneriatul a fost semnat între Arhiepiscopia Iașilor, Mănăstirea Văratic, Primăria Agapia, Consiliul Județean Neamț, Ministerul Muncii și Ministerul Transporturilor. Un sponsor important a fost Fundația FAPAR din Elveția. Terenul pus la dispoziţia proiectului de Arhiepiscopia Iașilor are o suprafaţă de 10.000 mp și a fost estimat la 500.000 euro.
„Pentru copii, pentru bătrâni, pentru bolnavii noștri, mai sunt însă multe lucruri de făcut”, a spus Mitropolitul Teofan la inaugurare, conform portalului Doxologia. Personalul care are grijă și mângâie suferința persoanelor cu dizabilități din așezământ are în componența sa și măicuțe de la mănăstirea Văratec.
Numele așezământului vine de la prima maică viețuitoare la Văratec, conform Patericului Românesc alcătuit de părintele Ioanichie Bălan de la Mănăstirea Sihăstria, . Viaţa maicii Nazaria a fost de la început plină de încercări. Era de loc din Braşov și deși a fost căsătorită, a rămas din tinereţe văduvă. Având o viață de rugăciune şi-a dorint să se retragă la un schit pentru a se ruga Domnului. Astfel a ajuns maică la un schit din munții Vrancei. Sub duhovnicia Sfântului Iosif Pustnicul maica Nazaria a devenit egumenă la o mănăstire de la Durău unde timp de 14 ani a fost ca o mamă blândă și înțeleaptă pentru călugărițele acestei sihăstrii.
În anul 1788 este întemeiată Mănăstirea Văratec și Cuvioasa Nazaria primește ascultarea de a susține tânăra mănăstire. Astfel maica Nazaria formează o frumoasă familie spirituală de 100 de surori la Văratec până în 1914, când pleacă la Domnul. Iar înțelepciunea și lucrarea sa de bine se răsfrâng peste timp, astăzi, prin așezământul ce îi poartă numele.
O inițiativă pentru misiune ortodoxă născută în 2013.
Puteți să ajutați lucrarea noastră folosind pagina noastră Patreon. (https://www.patreon.com/avereabisericii)
Vă mulțumim!
Felicitări! Dar de ce atâta beton în curtea din fața centrului pentru vârstnici? Ei nu ar vrea să se plimbe printr-o grădină, nu ar vrea să stea pe o bancă la umbra teilor înfloriți?
Doamne ajută.
Ce criterii trebuie îndeplinite pentru a aduce un bătrân bolnav la centrul dvs?
Bună ziua! Vă rugăm să contactați Așezământul „Cuvioasa Nazaria” folosind datele de contact din acest link:
https://caminulcuvioasanazaria.ro/
Mă interesează.
este f bine o asa locatie pentru cei varsnici , dar cat costa pe un batran sa poata sa stea la un asa azil ff modern ? doamnea ajuta pe toti batranii . amin.
Foarte frumos ,imi doresc sa o vizitez.Am văzut multe case de bătrîni in strainatate si efortul personalului, de a face bătrînii linistiti si fericiți.Doamne ajuta!
Sărut mâna si Sarbatori Fericite..
Am o simpla întrebare :Ce condiții trebuiesc îndeplinite ca să poți sta la cămin.? Va mulțumesc! Doamne ajuta!
Bună ziua! Vă rugăm să contactați Așezământul „Cuvioasa Nazaria” folosind datele de contact din acest link:
https://caminulcuvioasanazaria.ro/
Contactați Așezământul „Cuvioasa Nazaria” folosind datele de contact din acest link:
https://caminulcuvioasanazaria.ro/
Am o mătușă de 86 ani cu demență senila , pașnică, daca cazați la dvs , pot plati întreaga sumă ( 4230 și pempers, daca este necesar?
Trebuie sa sunati la asezamant, aici nr de telefon
https://caminulcuvioasanazaria-ro.translate.goog/contact?_x_tr_sl=ro&_x_tr_tl=en&_x_tr_hl=en&_x_tr_pto=sc
Comentariile sunt închise.