Pe un alt copil l-am avut (la așezământul din mănăstire) cu două cancere. În ultima seară, când abia îşi trăgea ultima răsuflare acel copil, au venit toţi doctorii, s-au uitat și ne-au spus să-l lăsăm să moară liniştit, că nu mai avem ce face.
Avea 2 ani de zile, doar 6 kilograme, tot uscat şi deja începea să se strice. Întristarea era foarte grea. Şi l-am luat în braţele mele, am început să plâng tare din cauză că mi-era milă pentru că mă gândeam că dacă avea mamă, ea putea să-i aline marea durere. Fiecare, când avem o mare suferinţă şi mama ne cuprinde în braţe, uităm tot.
Şi în durerea asta, cu copilul în braţe, mă gândeam că în durerea asta, cu mama lângă el, lui i-ar fi mai uşor chiar şi să moară… Dar Dumnezeu a lucrat printr-o minune, l-am pus în faţa icoanei, Maica Domnului de la Boian, şi am început, singur, nu mai era nimeni cu mine, şi am putut să-mi răcoresc şi eu sufletul prin rugăciune. Şi am spus: Maica Domnului, el nu are pe nimeni în lumea asta. El este un orfan. Dacă poţi, ajută-l!
Şi copilul atunci a început să respire din nou, că respira foarte rar. A început, deci, să respire mai des, a început să dea din cap, din mânuţe, din picioare, dimineaţa a început să mănânce şi acum… a venit frate în mănăstire.
O mărturie a ÎPS Longhin Jar. Părintele este stareț la mănăstirea Bănceni de lângă Cernăuți, ținutul Herța, unde și-au găsit adăpost peste 400 de copii orfani
O inițiativă pentru misiune ortodoxă născută în 2013.
Puteți să ajutați lucrarea noastră folosind pagina noastră Patreon. (https://www.patreon.com/avereabisericii)
Vă mulțumim!
