Traversăm intersecția de la Unirii ținându-ne de mână și tot așa parcurgem tot drumul până la mănăstire. Rândul care cotește, la un moment dat, o sperie. E lung, nu i se vede capătul.
„Noi nu stăm, nu?”
„Nu, iubita mea! Noi mergem să ne închinăm și să îi mulțumim Sfântului că exiști!”
Trecem pe lângă oameni înșirați unul în spatele altuia, în liniștea amurgului bucureștean scăldat în lumini. Cu ochii aplecați pe cărticele de rugăciune, cu inima strigând la Sfântul care nu trece cu vederea nicio rugăciune izvorâtă din credință vie sau din adâncă tulburare, din durere sau din bucurie. Căci el nu răspunde după cum am merita noi, ci după dragostea lui pentru oameni.
Urcăm dealul.
„De ce sunt atâtea lumânări aprinse aici?”
„Oamenii le aprind în cinstea Sfântului Nectarie.”
„Să aprindem și noi.”
Ne apropiem de foișorul unde este racla.
În clipa aceasta mi-aș fi dorit atât de mult să fiu singură! Mă încearcă mii de gânduri și emoția din toți oamenii parcă s-a cuibărit în mine. Îmi vine să plâng, dar Nectaria mă cercetează cu atenție și nu-mi slăbește mâna stângă.
Mă așez în afara gardului, cu ochii la icoana lui și încerc să-mi adun gândurile. Voiam să-i cer multe, dar nu mai știu nimic, ci aș vrea doar să plâng.
„Ați trecut pe la raclă?”
„Nu…”
„Haideți!”
Domnul în uniformă zâmbește plin de pace și trage portița de fier, cât să trecem amândouă.
Sfântul ne-a chemat. N-am nicio îndoială. Sărut cu infinită recunoștință și bucurie racla închisă a celui care nu m-a uitat niciodată și plec plutind.
Mi-e inima ușoară și as vrea doar să tac și să inspir în toată ființa mea, plină de tulburări, pacea care vibrează în aerul încărcat de miros de smirnă și de cântările corului.
Doamne, Slavă Ție pentru Sfinții Tăi, pe care ni i-ai dăruit rugători în cer!
Un text de Mădălina Andreescu
O inițiativă pentru misiune ortodoxă născută în 2013.
Puteți să ajutați lucrarea noastră folosind pagina noastră Patreon. (https://www.patreon.com/avereabisericii)
Vă mulțumim!
