Suntem o familie din Grecia. În săptămana a 22-a a primei sarcini a soţiei mele s-a constatat, la ecografie, că pruncul nostru suferea de un defect congenital al inimii, din pricina căruia ventriculul drept al inimii se dezvolta în mod necorespunzător.
Trebuie să menţionez că sarcina se realizase pe cale naturală (nu în vitro) şi că nici unul dintre membrii familiilor noastre nu avusese vreodată probleme de natură cardiacă.
Rezultatele testelor prenatale nu erau foarte bune. Conform ecografului, fătul prezenta următoarele probleme:
1) îngustarea pronunţată a valvei tricuspide, cu ventricul drept hipoplazic;
2) o atrezie posibilă a arcului aortic.
Cu toate acestea, după naşterea pruncului nostru, s-a constatat o îngustare considerabilă a arcului aortic, însă nu atrezie. Aceasta nu schimba deloc situaţia din punct de vedere chirurgical, ci era doar o mică minune, care ne dădea curaj, lipsa atreziei arcului aortic simplificând oarecum lucrurile, prin excluderea posibilităţii existenţei unor sindroame precum DiGeorge.
Aproape toţi doctorii din Grecia la care am fost ne propuneau întreruperea sarcinii, pentru că fătul avea şanse mici de supravieţuire, iar, dacă ar fi reuşit să supravieţuiască pentru câţiva ani, viaţa lui ar fi fost o Golgota şi pentru el, şi pentru noi, pentru că pruncul ar fi avut nevoie de atenţie specială, adică ar fi trebuit să fie conectat tot timpul la un aparat ca să respire, ar fi trebuit să ia medicamente în fiecare zi etc. În plus, am fost informaţi că dezvoltarea pruncului va fi anormală, va suferi, va fi un copil cu nevoi speciale, problematic şi că va ajunge nefericit, întrebându-şi părinţii de ce i-au dat viaţă.
Însă toţi cei care ne-au spus aşa ceva au greşit. Şi voi explica aceasta în cele ce urmează. Am făcut o cercetare de 3-4 luni pe internet, am studiat foarte multe articole și materiale ştiinţifice. Am vizitat multe website-uri, am luat legătura cu multe spitale şi am vorbit cu mulţi doctori. Noi credem foarte mult în Dumnezeu, suntem creştini ortodocşi şi l-am botezat pe pruncul nostru cu numele Luca, după Sfântul Luca din Ucraina, doctor şi cleric, pe care îl sărbătorim în ziua naşterii pruncului nostru: 11 iunie.
Ne-am gândit de la început că nu există altă opţiune decât să păstrăm acest copil, pentru că el – ca oricare alt copil – este un dar de la Dumnezeu şi nici unul dintre noi nu putem alege sau hotărî care trebuie să fie sfârșitul unei sarcini și care trebuie să fie soarta unui prunc (dacă ar trebui ca el să trăiască sau nu). Numai Dumnezeu poate să hotărască aşa ceva. Noi toţi trebuie să aşteptăm hotărârea finală a lui Dumnezeu. Am încercat să descoperim cea mai bună soluţie pentru viitorul pruncului nostru.
Trebuia să găsim cele mai bune soluţii, cele mai bune rezolvări medicale, cele mai bune căi de intervenţie chirurgicală şi ne-am străduit foarte tare pentru aceasta. Am studiat enorm, pentru a înţelege bine problema, am cercetat, ne-am pregătit dinainte pentru ea, pentru a o putea suporta.
Am încheiat cercetarea cu doctorii din SUA, din Marea Britanie și din Germania şi am ajuns la concluzia că pruncul nostru ar fi avut nevoie de trei intervenţii chirurgicale: operaţia Norwood şi crearea unui shunt, apoi, în a doua etapă, operaţia Glenn (sau jumătate -Fontan sau conexiune pulmonară parţială cavo – PCPC) şi apoi, în a treia etapă, conexiunea total pulmonară cavo Fontan (numită şi TCPC). Limitele temporale ale acestor operaţii sunt: în primele 10 zile după naştere (prima operaţie), în primele 3-6 luni de viaţă a pruncului (a doua operaţie) şi la vârsta de 15-24 luni (a treia).
Fiecare prunc este unic şi toate aceste date sunt determinate de situatia fizică unică a fiecăruia, de comportamentul lui propriu şi de dezvoltarea lui, intervalele temporale de mai sus fiind doar perioade de timp bazate pe date statistice. De exemplu, pruncul nostru s-a născut prin cezariană, cu toate că doctorii s-au străduit să se nască pe cale naturală şi cu toate că problema lui era cunoscută de aceştia. Cezariana a fost necesară deoarece fătul era foarte mare, având 59 cm lungime şi 4.350 g greutate, iar diametrul capului era de 49 cm. Acest ultim aspect (dimensiunea mare a capului) a fost cel care a determinat operaţia cezariană şi nu problema unui sindrom hipoplazic al părţii drepte sau stângi a inimii.
Astfel, micul Luca a intrat în viaţa noastră în data de 11 iunie 2007. Imediat după naştere a primit medicamentul Prostaglandin, pentru a i se măsura gradul de cianoză şi pentru a i se îmbunătăţi funcţiile cardiorespiratorii până la săvârşirea primei operaţii.
Luca a fost operat prima dată exact la nouă zile după naştere. Cu toată că a fost o experienţă foarte grea pentru noi, ca părinţi, Luca a arătat de atunci cât de luptător este!
La o lună după naşterea lui ne-am întors acasă. Nu îmi amintesc ca Luca să fi avut nevoie de vreo atenţie specială în afară de timpul şi efortul obişnuit pe care îl necesită îngrijirea unui prunc. Alimentaţia lui era foarte bună (mai suge de la sân chiar şi acum, când este de aproape 7 luni, fără să aibă nevoie de lapte în plus).
A doua operaţie a avut loc când avea trei luni şi zece zile. Încă o dată ne-a arătat tuturor, doctorilor şi părinţilor lui, cât de mult vrea Luca al nostru să trăiască. Acum, când au trecut trei luni de la a doua lui operaţie, este un băiat foarte fericit. Zâmbeşte oricui fără încetare, crește normal și e foarte mulţumit. În acest moment este un băieţel foarte sănătos.
Doctorii greci nu pot să creadă că este adevărat ceea ce văd, atât din punct de vedere clinic, cât şi ecografic. Sunt concludente cuvintele unui doctor grec spuse despre Luca: „doar Dumnezeu ar putea să facă o treabă aşa de bună în încercarea de reparare a unor probleme atât de grave ale inimii micului Luca”.
De asemenea, este definitorie expresia unui doctor german, care a spus că Luca al nostru, dacă o să continue aşa, va fi cap de afiş al succesului fără precedent al spitalului care a făcut aceste operaţii dificile, precum al speranţei tuturor părinţilor care urmează să dea naştere unor copii cu asemenea probleme grave de inimă.
Vedem zilnic fericirea de pe faţa lui şi sperăm şi ne rugăm ca lucrurile să meargă la fel de bine când va veni vremea celei de-a treia operaţii (când va fi în vârstă de 18 luni). Pentru noi este o minune să îl vedem pe Luca într-o stare aşa de bună şi întotdeauna ne gândim că este un dar de la Dumnezeu… Să mai spun o dată faptul că este un băiat foarte sănătos, foarte fericit, fără să primească medicamente, fără nici un ajutor în respiraţie, fără cianozare, mănâncă foarte bine, are aproape 7 luni, 70 cm lungime, 7,7 kg greutate, iar capul lui are diametru de 44,5 cm. Se pare că este un prunc foarte deştept şi un copil frumos.
Credem sincer că pruncul nostru s-a născut de două ori.
Dumnezeu ne-a dat un dar special. În fiecare zi înţelegem că e o minune a trăi alături de un copil binecuvântat. Datorită bunătăţii Lui trăim cu pruncul nostru şi suntem foarte optimişti pentru viitorul lui, credem că este şi va fi un copil normal, cu o viaţă normală, datorită ajutorului lui Dumnezeu, nenumăratelor rugăciuni ale zecilor şi sutelor de prieteni laici, monahi, stareţi, părinţi athoniţi, duhovnici, datorită intervenţiilor chirurgicale, tehnologiei, internetului, doctorilor, progresului medical, datorită gândirii noastre optimiste şi centrelor chirurgicale speciale de recuperare a bolnavilor de inimă, care există în toată lumea.
М., Tesalonic
Sursă: Arhimandrit Nectarie Antonopoulos – Sfântul Luca al Crimeei – minunile contemporane, Editura Sophia, 2012, pp. 27-32.
O inițiativă pentru misiune ortodoxă născută în 2013.
Puteți să ajutați lucrarea noastră folosind pagina noastră Patreon. (https://www.patreon.com/avereabisericii)
Vă mulțumim!
