Sari la conținut
Prima pagină » Biserică construită în Africa de Gigi Becali. „Îl vreau pe Hristos și vreau să fiu cu Hristos!”

Biserică construită în Africa de Gigi Becali. „Îl vreau pe Hristos și vreau să fiu cu Hristos!”

O biserică construită de Gigi Becali a fost construită în Rwanda, la 8.000 de km de România. „Interesul meu este numai unul singur: îl vreau pe Hristos și vreau să fiu cu Hristos. Și dacă vrei să fii cu Hristos, trebuie să faci binele și ca să faci binele, trebuie să vezi că oamenii mor de foame și de sete acolo și tu aici ai bogății”, a spus Gigi Becali pentru unui reporter de la Antena 3.

„Și oameni care au două mâini și două picioare ca tine, simțuri și discernământ, exact ca tine numai că au piele neagră, nu e mare diferență, ei mor de foame și de sete. Tu dacă ești indiferent, nu mai ești cu Hristos, ești cu dracii pe lumea cealaltă”, a explicat ctitorul, cunoscut pentru dragostea sa pentru biserică.

Gigi Becali nu a putut merge la sfințire deoarece nu este vaccinat. Inițiativa construirii unui locaș de cult acolo a venit din partea unui preot român, misionar în Rwanda, părintele Nectarie. „Am început ușor, ușor. Şi după dacă mi-a plăcut, adică am văzut că el (părintele Nectarie) avansează și îmi plăcea că el cu bani cât îi dădeam făceam foarte mult. Atunci am tot dat bani pentru că am văzut că face locuri frumoase și mi-a plăcut”, a spus Becali.

O altă biserică a fost începută în Congo, țară africană unde trăiesc 63 de milioane de creștini, adică 95% din populație. Deja au fost ridicați pereții, antreprenorul spiritual a trimis chiar și utilaje de construcție acolo. De asemenea în Uganda a trimis mai multe ajutoare.

Gigi Becali a cumpărat zeci de hectare de teren pe care le-a cultivat pentru masa a 2000 de copii. Le-a făcut școală, a amenajat spitalul local, a dat burse pentru preoții africani ce vin să se pregătească în România.

„Ei, săracii, sunt mai buni decât noi, pentru că au chin mai mare. Noi am primit prea mult și atunci cum să fim egali? Noi am primit și nu suntem mulțumiți. Ei, săracii, nu au primit și sunt mulțumiți cu puțin”, a mai spus Gigi Becali.

O inițiativă pentru misiune ortodoxă născută în 2013.

Puteți să ajutați lucrarea noastră folosind pagina noastră Patreon. (https://www.patreon.com/avereabisericii)

Vă mulțumim!

6 comentarii la „Biserică construită în Africa de Gigi Becali. „Îl vreau pe Hristos și vreau să fiu cu Hristos!””

  1. Sfintii ctitori de biserici in dreapta credinta il numara si pe Gigi Becali printre ei . Totusi Dumnezeu Hristos a spus ca mai usor intra o cămila prin urechile acului decit un bogat in imparatia cerurilor …Asta inseamna sa fii prins in deșertăciunea acestei lumi .Este un angrenaj mortal al sufletului .Eu zic totusi bravo domnului Gigi ca a dat si săracilor o farima din cit a agonisit el

    1. Alții mult mai bogați decât el nu dau nimic.
      El dā destul de mult din ce are sunt multe daruri mari si bani de case de care nu știe nimeni sunt fācute în tainā

  2. Pingback: Un Botez în Uganda înseamnă zeci, sute de creștini botezați - Averea Bisericii

Comentariile sunt închise.

Averea Bisericii