Dacă mă rog eu singur, e ca și cum un șobolan ar vrea să dărâme Barajul Vidraru. Dar dacă se roagă mii de oameni, e ca o divizie de mii de șobolani care mătură și muntele.
Când am început Paraclisul Maicii Domnului la 12 noaptea, acum 50 de zile, eram destul de sceptic. Lumea e oricum speriată, mințită, înfricoșată, ziceam eu. Credeam chiar că o să fiu luat în bășcălie.
Când m-am pus în genunchi era 12 fără zece. M-am uitat și 700 de oameni dăduseră like și comm că se vor ruga cu mine.
Am început Paraclisul. Aveam toate ușile si geamurile închise. La 12, s-a făcut un curent de aer în casă, ca un vânt necuprins și ochii mi s-au umplut de lacrimi. Am cunoscut atunci focul sutelor de rugăciuni ale oamenilor amărâți, îndurerați, am simțit lacrimile lor trecând prin mine. Eu sunt un nimeni, dar rugăciunea multora e un foc care ajunge până la Cerul iubirii lui Dumnezeu.
Asta e mărturia mea, și Dumnezeu știe că spun adevărul, ca și voi să credeți.
Un cuvânt al părintelui Ioan Istrati
O inițiativă pentru misiune ortodoxă născută în 2013.
Puteți să ajutați lucrarea noastră folosind pagina noastră Patreon. (https://www.patreon.com/avereabisericii)
Vă mulțumim!
