Toate bisericile Bucureștiului

În septembrie 1870 englezul James William Ozanne ajungea la București unde ocupa un post la consulatul Angliei. Va locui trei ani în capitala regatului României și ne va lăsa un jurnal de impresii, ca o capsulă a timpului Bucureștilor de acum 150 de ani, tipărit recent de Humanitas.

Aș fi vrut să trăiesc în Bucureștii descriși de englez, un oraș înconjurat vizibil din toate părțile de dealuri, cu multă verdeață și case joase cu portic, cu grădini imense și străduțe ce se pierdeau între ele, cu prăvălii animate și negusori gata să îți lase din preț doar pentru a te păsta client.

Printre altele Ozanne vorbește și despre cele 200 de biserici ce scânteiau vara într-un efect splendid de observat de pe dealurile din sud. Numărul m-a frapat, același număr aproximativ l-am întâlnit ulterior în memoriile lui Patrick O`Brien, un irlandez care vizitează capitala în iarna lui 1853. Dintre acestea peste 20 de schituri și mănăstiri în zona centrală ceea ce mă duce cu gândul la o miniatură urbană a orașului construit  de către Constantin cel Mare – Constantinopole.

Mi se pare uimitor deoarece, după aproape 150 de ani astăzi, Bucureștiul are aproximativ 270 de biserici, după un amplu proces de extindere, incorporând bisericuțele localităților limitrofe prin lărgirea capitalei spre Colentina, Fundeni, Străulești, Cățelu, etc.

În anul în care Ozanne intră în București aici trăiau 224.000 de locuitori, practic o populație de opt ori mai mică decât populația actuală. Fiecare biserică deservea astfel aproximativ 1.000 de credincioși. Este situația cu care Regatul României intra în secolul XX.

Astăzi practic fiecare biserică ortodoxă din București deservește 6.000 de credincioși (folosind proporția de 86,5% ortodocși a ultimului recensământ, aplicată la cei 7.000 de locuitori cât revin pe un lăcaș de cult).

Cum s-a ajuns în această situație? Este prea mult, este prea puțin? Se poate face o pastorație reală în acest context în care oamenii, dacă ar dori să participe simultan la Sfânta Liturghie (nucleul vieții creștine, fără de care nu putem vorbi despre Biserică), nu ar putea să o facă decât în curte eventual, ca de Paști?

Întrebările vor rămâne suspendate aici, printre rânduri, probabil ar trebui făcut un mic studiu despre cauzele multiple.

O bună parte dintre vechile biserici au dispărut prin sistematizarea zonei centrale a Bucureștiului, nu prea inspirată din păcate. Mănăstiriea Sfântului Sava, ctitorie a Sfântului Constantin Brâncoveanu, este de exemplu astăzi sub parcarea din Piața Universității, statuia lui Mihai Viteazu fiind exact în locul unde era biserica. Unele au pierit în incendii, cum a fost biserica Sfântului Antonie din centru, actuala biserică de lângă Hanul lui Manuc preluând hramul acesteia, ea fiind de fapt biserica domnească și avnd hramul Bunavestire. Tot aici se pare că o mare biserică din zona centrală a fost aruncată în aer de turci, în încercarea de a pregăti o capcană.

Ulterior timp de 50 de ani a funcționat cenzura comunistă în ceea ce privește construirea de noi biserici în capitală iar în acești ani numărul bucureștenilor a crescut cu 50%. Biserici precum Sfânta Vineri în Piața Unirii, Biserica Enei în Piața Universității sau mănăstirea Văcărești au căzut sub lama buldozerele comuniste. Acolo unde mergem astăzi să bem bere, în centrul Pieței Constituției, se afla biserica Albă Postăvari, a doua ca vechime din capitală după Biserica Bucur, construită pe locul unei vechi mănăstiri pe la 1554.  La 25 februarie 1984 aici a avut loc ultima liturghie, deși fusese decuplată de la curent încă din 1981. În aprile a fost demolată cu excavatorul (vezi fotografia de mai jos) fiind ultima clădire din zonă ce mai rămăsese în picioare.

Ce ar mai fi de adăugat? Fiecare șantier nou pentru o biserică ortodoxă a fost însoțit în București, după revoluție, de un scandal mai mic sau mai mare, amplu mediatizat. Comunismul a căzut dar cenzura lui a rămas. Moment de referință, când Bucureștiul a avut suficiente biserici, am putea spune că a fost cel în care a fost condus de oameni precum Matei Basarab sau Constantin Brâncoveanu, astăzi este imposibil de ajuns la acel nivel. Situația însă s-ar poate îmbunătăți considerabil prin inițierea unor proiecte comunitare. Poate nu trebuie să vină primăria să facă biserici și nici vreo axă-proiect de la Bruxelles.  Dar un om de bine cum a fost George Becali, o comunitate poate angrena factori diverși, neașteptați, poate mișca prin credință chiar și pietrele. Nu este nevoie decât de acea comunitate care să se gândească la biserica ei.

Unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor!

O inițiativă pentru misiune ortodoxă născută în 2013.

Puteți să ajutați lucrarea noastră folosind pagina noastră Patreon. (https://www.patreon.com/avereabisericii)

Vă mulțumim!