4 iunie este o zi importantă pentru „pupătorii de moaște” printre care mă număr (pentru că această sintagmă înseamnă, în definitiv, dragoste de sfințenie și Biserică). În această zi sunt sărbătoriți sfinții Zotic, Atal, Camasie și Filip care au pătimit pentru Hristos în vremea împăratului roman Dioclețian.
Moaștele lor au fost descoperite în urma cu 50 de ani la Niculițel in cripta unei bazilici de secol 5. Autoritățile comuniste au interzis echipei de arheologi să spună că osemintele aparțineau unor sfinti și au sistat cercetările. Timp de mai multe luni moaștele au rămas în locul in care fuseseră scoase la iveală fara că nimeni să aibă acces la ele.
Conducerea de partid plănuia ducerea lor într-un depozit la Muzeul de Arheologie din Constanta, ceea ce ar fi echivalat cu păstrarea lor în anonimat, dar vrednicul de pomenire Gherasim, fostul Arhiepiscop al Râmnicului, la vremea respectivă vicar al Episcopiei Tomisului, a dejucat acest plan.
Cu un curaj demn de sacerdoții primelor veacuri, vlădica Gherasim a luat „de sub nasul” Securității sfintele moaște și le-a dus la Mănăstirea Sfânta Treime – Cocoș unde se află și astăzi. Gestul era să-l coste scaunul arhieresc si libertatea dar prin el Mănăstirea Cocoș a devenit loc de pelerinaj in plină perioadă comunistă.
Hărțuielile, amenințările, presiunile la care a fost supusă obștea mănăstirii nu au putut împiedica răspândirea cultului celor patru martiri în arealul dobrogean și la nivel național. După căderea comunismului s-a încetățenit tradiția ca în ziua de 4 iunie moaștele sfinților Zotic, Atal, Camasie și Filip să fie purtate în procesiune la locul lor de baștină, bazilica de la Niculițel (reconstituirea de mai jos), spre aducerea aminte a acelui memorabil eveniment petrecut în urmă cu o jumătate de veac.
Domnul lucrează prin moaștele sfinților care vestesc tăria puterii Lui !
Un text de Matache Corneliu
O inițiativă pentru misiune ortodoxă născută în 2013.
Puteți să ajutați lucrarea noastră folosind pagina noastră Patreon. (https://www.patreon.com/avereabisericii)
Vă mulțumim!