„Mãnãșturul a încremenit. Glasul clopotelor i-a fãcut pe mai toți cei care mergeau sau se întorceau de la piațã sã stea o clipã în loc. Farmaciștii și vânzãtorii au ieșit în ușã, ochii celor care stãteau la cozi nesfârșite s-au ridicat, deodată, înțelegând cã acum este momentul. Distanța socialã nici nu mai conteazã, când ți se oprește respirația.
De sub podul de la Calvaria se zãrește convoiul care o aduce pe Mângâietoarea sufletelor noastre. Doar clopotele mai izbutesc sã spargã liniștea și emoția ce se înalțã în vãzduh. Cei ieșiți la ferestre, ca la o a doua Înviere, cântã laolaltã cu cei de jos: „Nu lãsa, Mãicuțã/ Sã pierim pe cale/ Cãci noi suntem fiii/ Lacrimilor tale”.
A fost doar o clipã, cât a trecut icoana Maicii Domnului de la Nicula. O clipã, o privire, o închinãciune și un strigãt: nu ne lãsa, Mãicuțã!
O secundã doar, dar de o intensitate care a reușit sã limpezeascã toate ceasurile și zilele de freamãt. În urmã au rãmas lacrimi. Toți plângeam. Multe lacrimi, dar și multã nãdejde.
Cui sã stau sã explic toate trãirile și emoțiile acestea? Cine-mi face inventarul stãrilor sufletești? Îi destul sã fac pomenire de rãspunsul pe care apostolul Filip i l-a dat lui Natanael, care se arãtase sceptic: „Vino și vezi.” Astfel de momente nu te conving, pur și simplu te copleșesc.
Mãicuțã Sfântã, care ai plâns pentru pãcatele și înstrãinãrile noastre, primește toate lacrimile pe care le-au vãrsat astãzi toți cei care au ieșit în calea ta!”
Textul este scris de părintele Dan Cismas
O inițiativă pentru misiune ortodoxă născută în 2013.
Puteți să ajutați lucrarea noastră folosind pagina noastră Patreon. (https://www.patreon.com/avereabisericii)
Vă mulțumim!
