Când se sfințește o Biserică, se deschide Cerul, se pogoară cohorte de îngeri, Duhul Sfânt umbrește și sfințește pământul, izvorăște o gură de rai, veșnicia se varsă în istorie.
Biserica e o cristelniță de milioane de lacrimi și rugăciuni, e peșteră în care Hristos se naște mereu dând viață lumii, e veșmânt de taină al Maicii Domnului Dumnezeu, e altar de Jertfă pentru mii de Liturghii, e osie a universului care întoarce lumea din moarte la viață, e Cruce pe care curge Sângele lui Dumnezeu.
O Biserică dacă e dărâmată rămâne o rană vie a umanității și a lui Hristos, o umilință pe obrazul Celui ce a murit pentru noi, iubindu-ne infinit.
Pentru proști, conțopiști și legaliști e o clădire și atât.
Dar pentru noi, care ne mântuim, e o rană sângerândă a Mântuitorului nostru.
Când au zdrobit Sfânta Vineri, s-a sfâșiat cerul și izvorul Liturghiilor ei a secat și s-a scris în cer pedeapsa celor ce au săvârșit uciderea de har. Și milioane de români au plâns, și tot nu va fi niciodată de ajuns.
Azi dimineață, în geana dimineții, mă îmbrăcam pentru Liturghie în Bisericuța Izvorul Tămăduirii.
A venit la mine o băbuță îmbrăcată în negru, mi-a pupat mâna și a zis plângând: părinte, rugați-vă să nu ne strice căsuța. Mi s-a rupt inima de durerea ei.
Dumnezeu să se milostivească de poporul român!
Un text de părintele Ioan Istrati
O inițiativă pentru misiune ortodoxă născută în 2013.
Puteți să ajutați lucrarea noastră folosind pagina noastră Patreon. (https://www.patreon.com/avereabisericii)
Vă mulțumim!
