Sari la conținut
Prima pagină » Pr Ioan Istrati: Lipsa iubirii, a educației, abuzul celor mari îi transformă pe copii în infractori

Pr Ioan Istrati: Lipsa iubirii, a educației, abuzul celor mari îi transformă pe copii în infractori

Stăteam la o masă, la o pomană, cu un inspector din Poliție, cu 20 de ani experiență și cu un doctorat în psihologie. Omul era foarte bazat pe felia lui. Prevenirea infracțiunii juvenile.

L-am întrebat: care sunt cauzele și simptomele criminalității la tineri?

Părinte, e mult de spus. Dar în mare e vorba de copii care nu au avut iubire, din familii violente. E lipsă de educație și abuz din partea celor mari.

Ca simptome în mare: gașca, consumul de droguri, justificarea violenței, singurătatea, radicalismul și satanismul.

Cum, sataniștii devin criminali?

De cele mai multe ori satanismul se manifestă ca jertfă adusă demonului, întâi animale și apoi oameni. Ăsta e demersul.

Și cum faceți să-i opriți?

E foarte greu, părinte, dar o să fiți mirat: o figură paternă, un model de urmat, religia ca învățare a bunătății, compasiunii, superiorității prin bine. Avem câțiva preoți cu care lucrăm foarte bine. Am smuls zeci de tineri din obsesia pentru moarte: a lor sau a altora.

Am tăcut.

Într-adevăr, nicio disciplină în afară de Religie NU te învață să fii bun. Și dacă n-ai avut mamă adevărată, o să fii permanent ispitit de a fi rău.

Să audă cei care contestă rolul Religiei în școală…

Un text de părintele Ioan Istrati

O inițiativă pentru misiune ortodoxă născută în 2013.

Puteți să ajutați lucrarea noastră folosind pagina noastră Patreon. (https://www.patreon.com/avereabisericii)

Vă mulțumim!

Averea Bisericii