Sari la conținut
Prima pagină » India: Patru creștini spitalizați în urma atacului brutal al unei biserici

India: Patru creștini spitalizați în urma atacului brutal al unei biserici

„Am fost îngrijorat pentru persoanele în vârstă care au fost în biserică în acea zi”, a explicat Philip Rangasamy, paroh al Bisericii Domnului la Kanjapalli din sudul Indiei, într-un interviu recent pentru International Christian Concern (ICC).

Amintirea zilei care a zdruncinat întreaga comunitate. Rangasamy a detaliat atacul brutal care a lăsat patru membri ai bisericii grav răniți. În data de 3 mai „șase persoane de la Hindu Munnani au intrat în biserică și au început să ne bată și să strige … Ne-au spus să închidem biserica. Ne-au atacat cu tije de fier și bastoane groase din lemn”.

Iyyanan, un credincios de 32 de ani, are mâna stângă ruptă după ce a fost lovit de un hindus Munnani cu o tijă de fier. Angapal, în vârstă de 70 de ani, a suferit o rănire gravă a capului ca urmare a atacului. Potrivit parohului Rangasamy, rănirea lui Angapal a dus la formarea unui cheag de sânge sub craniu, are nevoie de asistență medicală. Alte două persoane, printre care și Philip Rangasami, au fost rănite în asaltul bisericii și au fost duși la spitalul local cu ambulanța.

„Rugăciunea noastră a fost în liniște, fără nici un zgomot puternic”, a povestit Rangasamy. „Ușile bisericii erau închise, dar atacatorii ne-au acuzat că am provocat neplăceri prin slujba noastră”.

În plus față de rănirea celor patru membri ai Bisericii Domnului, grupul de hinduși Munnani au distrus mobilierul și deteriorat acoperișul bisericii.

Din păcate, nu este pentru prima oară când comunitatea creștină a fost nevoită să facă față unor asemenea abuzuri. „Ei le-au spus parohului și membrilor bisericii să nu țină întâlniri creștine în sat deoarece acest sat aparține hindușilor…Primul incident s-a întâmplat la 10 februarie anul acesta”, a declarat un creștin local, care a cerut să rămână anonimat, conform ICC.

„Biserica a funcționat în sat în ultimii 13 ani și nu a existat absolut nicio problemă până în 10 februarie când mai mult de 25 de radicali hinduși l-au amenințat pe Philip Rangasamy. Ei au spus parohului și membrilor bisericii să nu mai țină nici o întâlnire creștină în sat”.

Ca urmare a amenințărilor din februarie, Philip Rangasamy s-a adresat autorităților locale pentru ajutor. „A trebuit să primesc o ordonanță de ședere de la Înalta Curte doar pentru a putea relua slujbele în biserică… Cu toate acestea, nu sunt sigur cât de mult va funcționa această autorizație… Mă doare că nu pot să practic credința aleasă de mine într-o țară liberă, cum este India.”

Rangasamy a raportat incidentul din 3 mai ofițerilor de poliție locali. Acești ofițeri au înregistrat un prim raport de informare împotriva celor șase hinduși care au condus atacul brutal. Cu toate acestea, ca măsură de precauție, poliția a înștiințat biserica din Kanjapalli să nu mai desfășoare activități fără a obține permisiunea autorităților.

Regiunea Tamil Nadu din India, unde se află Kanjapalli și Biserica Domnului, a devenit un focar de persecuție creștină în ultimii trei ani. Organizațiile radicale locale, precum Hindu Munanni, folosesc violența și influența asupra autorităților locale pentru a închide forțat bisericile din regiune.

Sunt vremuri tulburi pentru creștinii din acestea comunități, mulți se întreabă dacă nu va veni o zi când bisericile lor vor fi închise pentru totdeauna.

O inițiativă pentru misiune ortodoxă născută în 2013.

Puteți să ajutați lucrarea noastră folosind pagina noastră Patreon. (https://www.patreon.com/avereabisericii)

Vă mulțumim!

Averea Bisericii