Am un prieten bun, preot. Acum doi ani a vândut tot, a lăsat tot, a dat la săraci, și s-a lipit de un schit din inima munților, cu doi viețuitori. Face grădinărit, păzește cele patru capre de urs și de lup, se roagă toată noaptea, slujește Liturghia, pescuiește într-un pârâiaș limpede, citește cărți, are pravilă monahală zilnică. N-are telefon, laptop, internet.
Ascultă privighetorile. Culege flori de leac. Face ceaiuri și alifii din plante. Doarme pe o saltea de paie și de mentă. Are un câine ciobănesc care îngenunchează când îl vede la rugăciune. Pomenește un teanc de pomelnice vechi. Aduce apă de la izvor. Simte demonii aciuați prin oameni. Știe păcatele celor cu care vorbește. N-are nevoie de bani. Îl obosește muzica înregistrată. Nu suportă vorbăria. Răspunde scurt. Zice: fiecare cuvânt rostit în plus e o rugăciune în gând în minus. Are rugăciunea inimii.
Nu crede în covid. Nu vrea să știe cine e președinte. Nu se temenește în fața nimănui. Arde ca un foc. Îmi zice odată: „vezi caprele astea? Au mai multă minte ca oamenii. Ascultă glasul pământului, simt mirosul hâd de lup, aleg ierburile pe care le mănâncă, mama lor le-a învățat de ierburile de leac și să se ferească de buruieni otrăvitoare, iubesc mâna care le hrănește, și-ar da viața pentru ieduți, nu fac niciun rău nimănui.
Oamenii s-au tâmpit îngrozitor. Spurcă pământul, nu simt mirosul lupului drăcesc, mănâncă numai porcării, nu aleg ceea ce le face bine sau rău, mușcă mâna care îi hrănește, omoară pruncii în ei, fac numai rău.”
Un text de părintele Ioan Istrati
O inițiativă pentru misiune ortodoxă născută în 2013.
Puteți să ajutați lucrarea noastră folosind pagina noastră Patreon. (https://www.patreon.com/avereabisericii)
Vă mulțumim!
