Din discuțiile pe care le-am avut cu diferite persoane liber cugetătoare, mi-am dat seama că nu este cunoscută aproape deloc activitatea socială a Bisericii Ortodoxe Române. Imaginea celor ce nu frecventează biserica se formează aproape exclusiv prin prisma știrilor de scandal popularizate de presa română. Cu atât mai mult cu cât, pentru un creștin practicant, aceste acte sociale nu sunt fapte de trâmbițat la colț de stradă sau în mass-media, cuvântul Domnului fiind clar în această privință: ”Când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta, ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie.” (Matei 6, 2-4).
De aceea încerc să prezint aici, la modul neutru statistic, adevărul despre această dinamică a faptelor bune. În curând o să poată fi consultat și raportul cu activitatea socială a Patriarhiei pentru anul 2013 și atunci vom putea face o comparație . Până atunci însă să vedem împreună cum este structurat programul social pentru anul 2012.
La sfârșitul anului 2012, suma totală cheltuită de Biserica Ortodoxă din România a fost de 16 milioane de euro. Această activitate filantropică a fost desfăşurată prin intermediul a 679 de instituţii sociale, în 767 de programe, cu 211.495 de beneficiari unici:
– 154 cantine sociale şi brutării cu 16.139 beneficiari,
– 44 instituţii medicale şi farmacii cu 16.735 beneficiari,
– 61 centre de zi pentru copii cu 2.715 beneficiari,
– 34 centre educaţionale cu 1.199 beneficiari,
– 22 centre de zi pentru vârstnici cu 1.089 beneficiari,
– 34 centre rezidenţiale pentru vârstnici cu 786 beneficiari,
– 20 centre comunitare cu 1.989 beneficiari,
– 37 centre de tip familial cu 528 beneficiari,
– 34 grădiniţe sociale şi tip afterschool cu 965 beneficiari,
– 14 locuinţe protejate cu 126 beneficiari,
– 105 centre de informare, consiliere şi resurse cu 35.563 beneficiari,
– 4 instituţii de învăţământ pentru adulţi cu 580 beneficiari,
– 18 centre de urgenţă (pentru persoane fără adăpost, victime ale violenţei domestice şi ale traficului de persoane) cu 910 beneficiari,
– 12 campusuri de tabără cu 3.489 beneficiari
– alte 86 instituţii sociale cu 6.743 beneficiari.
Prin activitatea socială a bisericii au fost acordate 895. 350 de servicii sociale unui număr de 211.495 de beneficiari unici.
Pe categorii, au fost oferite 166.397 de servicii sociale pentru 105.717 copii din aşezămintele sociale ale Bisericii şi Statului, cu precădere din familii sărace şi fără posibilităţi de întreţinere.
Un număr de 19.143 persoane cu dizabilităţi (deficienţe de vorbire, vedere şi auz, consumatori de droguri sau alte tipuri de dependenţe, persoane infectate cu HIV/SIDA) au beneficiat de 40.987 de servicii sociale specifice.
Au fost oferite 640.694 de servicii sociale unui număr de 74.752 persoane vârstnice din aşezămintele de protecţie socială bisericeşti, din centrele sociale de tranzit şi adăposturi de noapte, bătrâni singuri, nedeplasabili, abandonaţi de familie şi cu grave probleme de sănătate iar 11.883 victime ale traficului de persoane, victime ale violenţei familiale, deţinuţi eliberaţi, victime ale calamităţilor naturale și şomeri au beneficiat de 47.272 de servicii sociale.
Menționez că aceste statistici surprind doar ceea ce s-a putut centraliza la nivel de eparhii, existând de exemplu multe asociații creștin ortodoxe care funcționează cu binecuvântarea Bisericii Ortodoxe și care susțin programe sociale independente.
Ce se află în spatele bisericilor albe, cu cruci mari, din intersecții? Este foarte posibil să descoperim o comunitate implicată în aceste fapte enumerate mai sus. Să avem grijă ca, din cauza vreascurilor, să nu ajungem să ratăm pădurea.
O inițiativă pentru misiune ortodoxă născută în 2013.
Puteți să ajutați lucrarea noastră folosind pagina noastră Patreon. (https://www.patreon.com/avereabisericii)
Vă mulțumim!
Felicitari BOR pentru toate actiunile intreprinse. 16 milioane de euro cheltuite pentru servicii sociale in 2012 este o suma mare. Dar ni se poate spune si care a fost nivelul incasarilor pentru acel an ?
„Dacă vreun credincios sau vreo credincioasă are în casă văduve, să aibă grija lor, ca Biserica să nu fie împovărată, ci să poată ajuta pe cele cu adevărat văduve.” (I Timotei 5:16)
Cam ce procent din încasări crezi tu că ar fi suficient să dea biserica acolo unde noi, credincioșii, nu dăm mai nimic? Ar trebuie să nu se mai plătească salarii, ca preoții să fie nevoiți să ceară mai multe donații și să fie arătați cu degetul că sunt cerșători?
in afara de salarii toti banii. si asa nu stiu cam cum se calculeaza salariul unui popa. cum si mai ales cine verifica calitatea muncii lui? si eu as vrea sa lucrez o zi pe saptamana si nici aia intreaga si sa iau cat altul 8 ore/zi in ploaie sau ninsoare.
Bună întrebarea ta Andrei.
Cum spuneam, pentru susţinerea acestor activităţi Patriarhia Română a cheltuit suma de aproximativ 16 milioane de euro. La începutul anului 2013 se aflau în desfășurare marea majoritate a acestor programe, cu bugetul aferent fiecăruia. Ce a titrat o parte din presa română? Faptul că Biserica Română a terminat anul financiar 2012 cu un profit de 6 milioane de euro. Ca și cum acești bani ar fi plecat de exemplu într-un cont offshore sau ar fi rămas într-un depozit la o bancă.
Fără a lua în calcul faptul că aceste programe sociale aveau nevoie de finanțare și în ianuarie 2013, în țară erau deschise la începutul anului zeci de șantiere de reparații, de pictură iconografică, de construcții de noi lăcașuri de cult. Pentru a susține această activitate suma de 6 milioane de euro este mică, o bună parte din banii necesari au fost atrași din surse mixte, sponosorizări și finanțări.
Intrebarea ta e ca si cum tu ai da 10 lei la o batranica si altul ar veni si te-ar intreba: Cat ai castigat luna aceasta de-i dai doar 10 lei batranicii? Ce i-ai raspunde ipochimenului?
Corect 16 milioane de euro este o suma fenomenala! Dar cat incaseaza BOR din botezuri, nunti, inmormantari ? 50 milioane ? 100 milioane ? fara sa mai punem la socoteala parastase acatiste sfintiri etc …Si chiar asa … punem la socoteala si banii care vin de la bugetul de stat ? tragem linie si ce constatam = va dam cateva SUTE DE MILIOANE DE EURO si voi va laudati ca faceti opere caritabile de 16 milioane ? OARE CAT DE NESIMTIT SUNTETI ?
Wow ce fantastic esti la calcule prietene! Stau si ma intreb de ce pierzi vremea prin comentarii si nu esti acum mare strateg de investitii, tara ar avea nevoie de unul ca tine. Pai bine dar daca tu ai face milostenie si ai da 10 lei la un copil pe strada si imediat ar veni unul langa tine care ar striga ca la ce salariu ai, dai doar 10 lei, tu ce i-ai spune impertinentului?
Pingback: Mai sunt necesare 2000 de biserici ortodoxe în București | Averea Bisericii
Pingback: Mai sunt necesare 2000 de biserici ortodoxe în București | romaniaregala
Comentariile sunt închise.