Autoritățile israeliene vor permite ca ceremoniile obișnuite legate de Paște și Sfânta Lumină să se desfășoare, și în acest an, în Ierusalim.
Diferitele biserici din Ierusalim au ceremonii și slujbe speciale de rugăciune pe tot parcursul Săptămânii Sfinte, Paștele fiind pentru catolici pe 17 aprilie, iar pentru bisericile ortodoxe, armene, copte, siriene copte și etiopiene, pe 24 aprilie.
În mod normal, bisericile sunt aglomerate în Vinerea Mare și pentru slujba Sfintei Lumini și vor trebui probabil să respecte unele restricții, dacă vor fi mai multe cazuri în acea perioadă.
Una dintre cele mai complexe ceremonii din Săptămâna Mare este Sfânta Lumină, care va avea loc în Sâmbăta Mare, pe 23 aprilie.
Creștinii ortodocși consideră aceasta o minune care se întâmplă cu o zi înainte de Paști în fiecare an. Cea mai veche datare a slujbei este pentru anul 967, secole la rând fiind făcută fără întrerupere.
Înainte de a se îndrepta către mormântul lui Iisus în Biserica Sfântului Mormânt, Patriarhul Ierusalimului este verificat să nu aibă surse de foc și intră singur în mormânt. Lumina este primită apoi de oameni adunați la biserică.
Lumina este trimisă în candele speciale spre aeroportul Ben-Gurion și distribuite creștinilor ortodocși din Grecia, Rusia, Ucraina, Serbia, Bulgaria, Georgia, România și alte țări.
În contextul conflictului din Ucraina nu se știe exact dacă va veni cineva din partea Rusiei și Ucrainei.
În Biserica Sfântului Mormânt vor avea acces reprezentanți ai diferitelor biserici ortodoxe răsăritene.
La procesiunile din Duminica Floriilor, de la Muntele Măslinilor la Biserica Sfântului Mormânt, participau în alți ani mii de persoane. Anul acesta nu se știe exact care vor fi condițiile autorităților dar dacă se păstrează o incidență scăzută a cazurilor acestea vor putea fi desfășurate.
O inițiativă pentru misiune ortodoxă născută în 2013.
Puteți să ajutați lucrarea noastră folosind pagina noastră Patreon. (https://www.patreon.com/avereabisericii)
Vă mulțumim!