Sari la conținut
Prima pagină » Actorul din „Patimile lui Hristos” consideră avortul „marele păcat al Americii”

Actorul din „Patimile lui Hristos” consideră avortul „marele păcat al Americii”

Puțin știu dar Jim Caviezel, cunoscut pentru rolul principal din „Patimile lui Hristos”, este unul dintre cei mai mărturisitori actori creștini de la Hollywood. În conferințe dedicate sau în talk-show-urile unde este invitat el apără valorile creștine și nu se sfiește să își expună viziunea sa asupra vieții. Mai mult, Jim și soția sa, Kerri, au adoptat doi copii din China, ambii cu nevoi speciale.

Una dintre cele mai controversate cuvinte recente ale lui Caviezel a fost mesajul pentru americani în care a numit avortul „păcatul mare” al acestei țări.

Totodată a vorbit despre așteptarea lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi:  „Mulți oameni contribuie la acest mare păcat în țara noastră. Aceștia sunt toți copiii lui Dumnezeu și El îi aduce acasă. Acum vrea să te aducă acasă. Crezi că prietenul tău are mai mult har decât Dumnezeu? Prietenul tău are mai multă dragoste decât Cel care te-a creat? Nu, nu poate fi niciodată. Dumnezeu te iartă și acum are nevoie de tine să începi un nou drum, să accepți iertarea”, a declarat actorul în fața unui public numeros la San Diego, conform WND.com.

„Unii au săvârșit crima. Unii dintre voi nu au făcut avortul, dar au plătit pentru el, deci ați contribuit la acest lucru. Mulți oameni se fac părtași acestui mare păcat, în țara noastră … Peste 50 de milioane de copii mor numai în Statele Unite și 45 de milioane, în fiecare an, în lume. Aceștia sunt toți copiii lui Dumnezeu…”

Întrebat dacă nu este îngrijorat de modul în care vorbirea sa deschisă despre avort ar putea avea un impact negativ asupra carierei sale, Jim Caviezel a declarat viața este mai importantă pentru el decât cariera sa. „Cum suntem atât de aroganți să nu reflectăm la cei 51,5 milioane de bebeluși care au murit în această țară … Uite, eu sunt pentru ajutorul femeilor. Pur și simplu nu văd avortul ca ajutând femeile. Și nu-mi iubesc cariera atât de mult încât să spun: O să rămân tăcut în asta”, a spus actorul conform LifeSiteNews.

Actorul Jim Caviezel este cunoscut pentru rolul soldatului Witt din „La hotarul dintre viață și moarte”, pentru contele de Monte Cristo din ecranizarea lui Kevin Reynolds și rolul principal în cele cinci sezoane ale serialului TV „Person of Interest”. De asemenea a interpretat rolul lui Iisus Hristos în „The Passion of the Christ” realizat de Mel Gibson și rolul apostolului Luca în filmul „Pavel, apostolul lui Hristos” din anul 2018.

 

O inițiativă pentru misiune ortodoxă născută în 2013.

Puteți să ajutați lucrarea noastră folosind pagina noastră Patreon. (https://www.patreon.com/avereabisericii)

Vă mulțumim!

Edi Dumitrache