Două ore făcea Tușa Florița de acasă până la bisericuța din deal. Sprijinită în cele două bastoane, înainta încet pe poteca ce cobora în vale pentru ca apoi să urce spre biserică. Lăsa în urmă căsuța cu târnaț sculptat și miros de tămâie iar pașii mici îi însoțea cu o rugăciune spusă încet.
„Dacă te rogi, e ca-n ziua de Paști”, spunea dânsa, îmbrățișându-te cu zâmbetul și privirea. Ziua avea momentele ei în care se ruga dar dacă o vizitai se bucura mult.
Părintele slujea Sfânta Liturghie uneori și de trei ori pe săptămână dar de fiecare dată dânsa era acolo, plecând din timp pentru a ajunge. „Nu este greu bunică”, o întrebam când ne întâlneam. „Îi uşor cu Domnu’ Iisus, îi uşor cu Domnu’ Iisus!!!” spunea cu privirea senină, caldă.
Părintele povestea că s-a întâmplat ca tușa uneori să ajungă mai devreme, dimineața. Biserica teoretic era închisă. Ar fi trebuit să fie închisă însă când a venit a găsit-o pe bunica Florița înăuntru, rugându-se, ca și cum cineva ar fi venit și ar fi deschis biserica.
O bunicuță ca pâinea lui Dumnezeu întâlnită în cătunele Apusenilor. Dumnezeu să o mântuiască și să o odihnească cu cei drepți!
O inițiativă pentru misiune ortodoxă născută în 2013.
Puteți să ajutați lucrarea noastră folosind pagina noastră Patreon. (https://www.patreon.com/avereabisericii)
Vă mulțumim!
