Sari la conținut
Prima pagină » Preotul și cinci creștini au fost uciși în această dimineață în Burkina Faso

Preotul și cinci creștini au fost uciși în această dimineață în Burkina Faso

Preotul și cinci creștini au fost uciși în această dimineață într-o biserică din Burkina Faso, comunitatea creștină a fost atacată în timpul slujbei de duminică de un grup de 30 de bărbați înarmați, conform Radio France Internationale.

Slujba tocmai începuse când grupul a înconjurat biserica pe motociclete și a deschis focul. Primarul Ousmane Zongo a povestit cum „au început să tragă în timp ce comunitatea încerca să fugă,… au ars biserica, apoi câteva magazine și un mic restaurant, înainte de a merge la spital unde au incendiat un autovehicul”. Tot orașul a fost cuprins de panică.

Este prima dată când orașul a fost atacat și nimeni nu se aștepta la un asemenea atac, povestește un alt locuitor. „Oamenilor le este frică să iasă din casă, acum este practic un oraș fantomatic.”

Creștinii din Burkina Faso sunt victimele atacurilor unor grupuri extremiste islamice, un alt atac soldat cu cinci morți având loc săptămâna trecută. Burkina Faso era considerată până de curând o insulă de liniște în regiune. În ultimele șase luni peste 5.000 de persoane au fost ucise în Sahel – regiunea subsahariană din nordul Africii. Fox News a raportat anul trecut că și Al-Qaeda a câștigat un loc în regiune, trecând granița dinspre Mali și Libia, după căderea lui Muammar Qaddafi în 2012.

Președintele Parlamentului European Antonio Tajani, creștin democrat italian, a scris pe Twitter despre atac: „Un preot și cinci închinători au fost uciși în Burkina Faso în timpul liturghiei, gândurile mele ajung la familiile victimelor, genocidul creștinilor din întreaga lume trebuie să se oprească!”

O inițiativă pentru misiune ortodoxă născută în 2013.

Puteți să ajutați lucrarea noastră folosind pagina noastră Patreon. (https://www.patreon.com/avereabisericii)

Vă mulțumim!

Un comentariu la „Preotul și cinci creștini au fost uciși în această dimineață în Burkina Faso”

Comentariile sunt închise.

Averea Bisericii