Sari la conținut
Prima pagină » Un strigăt de ajutor din Nigeria: 11.500 de creștini uciși

Un strigăt de ajutor din Nigeria: 11.500 de creștini uciși

Aproximativ 11.500 de creștini uciși, un milion trei sute de mii de persoane refugiate, 13 mii de case abandonate sau distruse. Acestea sunt cifrele pe care Joseph Bagobiri le-a citit în fața auditoriului O.N.U., un strigăt de ajutor din Nigeria. Masacru pentru care a făcut apel la forțele internaționale să nu-și întoarcă capul, să privească în față această criză umanitară.

Atacuri au avut un caracter de genocid, cu 150-300 de oameni uciși peste noapte de către milițiile musulmane Fulani alături de grupul Boko Haram, a spus purtătorul de cuvânt nigerian. Cele mai afectate au fost comunitățile din Adamawa, Borno, Kano și Yobe de unde populația s-a refugiat spre statele centrale Plateau, Nassarawa, Benue, Taraba și spre partea de sud la Kaduna. Dintre victime fac parte femei și copii, supraviețuitorii au declarat că agresorii erau împărțiți în trei grupuri, un grup împușcând oameni din sat, un altul dând foc la case iar al treilea așteptând ascunși în tufișuri pe sătenii fugari.

Nigeria este adesea menționată sub apelativul de „Gigantul Africii” datorită populației sale mari. Este țara cea mai populată din Africa, ocupând locul al șaptelea în lume cu o populație de 174 milioane de locuitori. Are de asemenea cea mai mare economie africană depășind în urmă cu cinci ani economia Africii de Sud. Din punct de vedere religios jumatate din locuitorii Nigeriei sunt creștini locuind în sudul și centrul țării iar cealaltă jumătate musulmani, în regiuni din nord și sud-vest.

 

O inițiativă pentru misiune ortodoxă născută în 2013.

Puteți să ajutați lucrarea noastră folosind pagina noastră Patreon. (https://www.patreon.com/avereabisericii)

Vă mulțumim!

12 comentarii la „Un strigăt de ajutor din Nigeria: 11.500 de creștini uciși”

  1. De la sfanta nastere a Lui Iisus si până azi cand vreodată a avut liniște crestinul!? Niciodata. El a fost ,este si va fi prigonit pana la Întoarcerea Mântuitorului. Viata pe pamant este o clipa care pregaste sufletul pentru vesnicie,totul tine de noi pe ce care sa mergem. Nu sunt de acord cu crimele,lumea ar trebui sa conștientizeze ca toata suflarea omenească este a Domnului,suntem lucrul mainilor Sale,suntem frați,făcuți din același aluat. Fericiții de ei! Nu toata lumea are binecuvantarea sa moara pentru mărturisirea iubiri de Hristos.

    Hristos in mijlocul nostru!

    1. Cand ziceati ca s-a nascut acest Isus?
      Stiti ceva despre intocmirea Noului Testament? Consiliul de la Niceea?

      Din pacate habar nu aveti de minciuna religiei in care credeti. Istoria religiei daca ar fi invata in scoli, 90% dintre romani ar deveni atei.

      Ce stiti despre biblie? Cine a scris-o?
      Este Geneza adevarata?
      Potopul poate?
      Poate intregul Exod?

      Dati un singur exemplu de eveniment descris in biblie si care este istoric corect. Va rog!

      Asta este credinta: sa crezi fara sa stii nimic despre ea. Mai mult, trebuie sa ignori tot ceea ce lumea stie ( toate stiintele) ca sa poti crede niste prostii debitate de niste oameni salbatici.
      Moralitatea si cunostintele prezentate in biblie nu pot fi ale unui zeu atotstiutor ci mai degraba a unor oameni cu un moral cel putin dubios si care nu stiua prea multe despre lumea in care traiau.

      Apoi, crestinii zic despre ei ca sunt cei mai buni oameni de pe Pamant. Aici ar fi problema. Nu vad pe vreunul sa va ia de model.

      1. Am atasat ceva pt dvs dle Florin. Poate veti avea amabilitatea sa vizionati materialul. „Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile* nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.
        3 Prin credinţă pricepem că lumea* a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd. https://youtu.be/ChWiZ3iXWwM

      2. Florin, Biblia nu este nici Compendiu istoric, nici Calendar astronomic, nici Atlas geografic sau botanic. Nimic din toate acestea. Biblia nu vine în sprijinul științelor. Revelația divină în Univers este mai mare, mai complexă și mai tainică decât este descris în Biblie. De ce? Pentru că rolul, scopul Bilbliei este cu totul altul. Care este scopul ultim al Bibliei???
        Dacă vrei să discutăm mai departe, răspunde la acest reply.
        O zi bună!
        Cu drag, Marius Mihai.

      3. Pai dacă nu știi nici un eveniment din Biblie care sa fie relatat în istorie trebuie sa mai citești. Dacă vrei cu adevărat sa afli, vei găsi suficiente argumente care să-ți dovedească
        prezenta lui Hristos in istorie și a adevărului biblic. Dar eu cred ca tu vrei sa fii ateu și nu te interesează decât sa contești ceea ce s-a dovedit de mii de ani. Adică ești în trend cu lumea de azi.

      4. Frati intr-un Hristos lasati vrajmasii sa vorbeasca ce vor ei,ei sunt oamenii diavolului,ei sunt cei care lau eliberat pe barnaba si l-au rastignit pe Mantuitorul Lumii.

        Bunul Dumnezeu lucreaza prin oameni sa-l pastram in inimile noastre ca si acesti mucenici ,credinta sa ne fie neclintita ca muntele.

        Hristos in mijlocul nostru!

  2. Departe de ochi oricărui sistem, de sistematizarea religiei și plafonarea spirituală Europeană, se află Ei, cei de care lumea nu e vrednică, cei care nu-și prețuiesc viața și înfruntă cruzimea și agresivitatea „fraților” lor! Esau niciodată nu sa putut înțelege cu Iacov! Asta a fost și este destinul creștinului pe acest pământ! Persecuția nu e ceva nou, ea exista din timpurile lui Cain și Abel! Nu putem înțelege multe lucruri, dar rămânem încredințați ca Cel care ne a înscris la oaste rămâne credincios și chiar de nu înțelegem multe lucruri mergând prin ascultate vom fi alături de cei ce au suferit prigoană și suferință! Dumnezeu să binecuvânteze Nigeria!

  3. Si totusi migranti maltratati care ajung in Europa sunt toti musulmani pe care vaticanul in frunte cu papa ii ridica in slavi si le plange de mila pentru conditiile de viata din hoteluri insa nici un cuvant impotriva acestor genociduri. Vaticanul nu vede

    1. Imi pare rau pentru dumneavoastra ca v-ati lasat mintea stapanita de Satana . Dumnezeu ne-a creat inclusiv pe dumneavoastra si daca nu stiati , fiul lui Dumnezeu , Isus Hristos a lasat coroana de rege si a venit pe acest pamant sa ne salveze de la moarte . EL a murit in locul nostru iar prin meritele Sale putea avea viata vesnica . Tot ce a fost profetizat in Biblie s-a implinit iar ultimele evenimente urmeaza exact asa cum este scris . Domnul Hristos a venit ca Mantuitor si inca mai este timp sa te intorci cu smerenie dar va veni ca Judecator cat de curand .

  4. Comunitățile creștine de acolo merita sprijin , asta e clar. Nu sunt răi titi musulmanii, dar dezaxatii aceia care ucid, trebuie eliminați. Iar Biserica Creștină care atrage atâtea bogății, trebuie sa-si asume protecția credincioșilor. Asa cum ciobanul isi apara turma care-i asigură bogăția, și Biserica trebuie sa-si apere creștinii. Armate private se gasesc!

  5. Din păcate și în zilele noastre se mai fac genociduri in numele religiilor .Nu să învățat nimic din istorie ,sunt uni extremiști religioși care înțeleg religia după bunul plac(interes).În cazul acesta suntem ultima spiță din regnul animal

Comentariile sunt închise.

Edi Dumitrache