Sohrab Ahmari este un iranian emigrat care a descoperit creștinismul și a scris o biografie a drumului său spre credință, finalizat prin convertirea sa la creștinism. Este o carte actuală din care putem înțelege sensuri ale vremurilor noastre, cum prin întâlniri și momente se înfiripă credința.
Emigrat în Statele Unite, prima slujbă pe care Sohrab a avut-o după terminarea studiilor universitare a fost în Brownsville, Texas, un oraș unde se întâlnesc două civilizații extreme, cea americană și cea a Mexicului. Sohrab preda cursuri la clasele elementare copiilor imigranților mexicani și de culoare. Oricâtă răbdare are el cu copiii, învățătura nu se prindea de ei. Din ce cauza? Copiii sunt săraci și dezavantajați. Dacă ar fi din familii bogate, ar învăța mai bine. Așa era învățat Sohrab să gândească, prin perspectiva marxista.
În Brownsville, însă, gândirea începe să i se schimbe. Unul dintre învățători era un israelian care nu dădea note de trecere elevilor care nu învățau. Cei doi devin prieteni. În timp, israelianul îi deschide mintea lui Sohrab să înțeleagă că sărăcia nu are nimic de a face cu lipsa de interes a copiilor în a învăța. Totul are de a face cu familia și educația de acasă. Majoritatea copiilor, mai ales a celor de culoare, parveneau din familii unde tata ori mama lipseau, se consuma alcool, droguri, se practica promiscuitatea sexuală, iar copiii trăiau mai mult pe stradă decât în prezența părinților lor.
În timpul verii, Sohrab și toți învățătorii claselor primare erau trimiși la New York pentru cursuri de specializare. Mai bine zis, spune Sohrab, „cursuri de îndoctrinare”. Sohrab își petrece serile și nopțile la New York asemenea unui desfrânat. Se îmbată în fiecare zi, se agață de tinere, înjură, începe să consume droguri.
Până când, într-o miercuri seară, în drum spre un bar, trece pe lângă o biserică din New York. Se oprește și intră. Până atunci nu mai fusese într-o biserica ori lăcaș de închinare creștin. Ceea ce vede si aude îl mișcă. Îi plac liturghia, omilia și oamenii din jur. Oameni diferiți de el. Păreau niște „sfinți” scrie Sohrab, parcă neatinși de mizeria imorală din afara clădirii, smeriți, care se rugau în genunchi. Ce-i face pe oamenii aceștia diferiți, se întreabă Sohrab? Cum de el nu e asemenea lor? Cum de ei cred in Dumnezeu, dar el nu?
Dar schimbarea nu se produce și anii trec. În care direcție să o ia, se întreba? El se considera ateu, cu toate că începuse să citească Biblia mai des și cu mai multă atenție. Să se întoarcă la religia străbunilor lui, la islam? Nu mai dorea aceasta deoarece cunoștea istoria convertirii forțate a iranienilor la islam iar amintirile despre familia lui și fundamentalismul islamic erau vii.
Creștinismul îl atrăgea mai mult pentru că, din perspectiva lui, era o religie a dialogului. Mântuitorul dialoga cu oamenii, le răspundea la întrebări, le discuta îndoielile. Nu îi forța să-L urmeze și aceasta îi plăcea.
În timp, Sohrab conștientizează că mândria personală mai mult ca orice îl împiedică să facă ultimul pas: convertirea la creștinism. Încetează să-l mai citească pe Marx și filosofii atei, așa cum făcuse pe vremea studenției, și începe să citească cărți care l-au influențat și îndrumat spre creștinism.
Între timp ajunge să lucreze în Londra. Colegii creștini de birou îl influențează, mulți dintre ei erau creștini tineri, cinstiți, practicau abstinența, curățenia morală, nu foloseau droguri, alcool ori tutun, tineri care își doreau să întemeieze o familie.
În acei tineri Sohrab vede practica concretă și autentică a creștinismului. Dacă cărțile intelectualilor creștini i-au deschis mintea să priceapă adevărurile creștine, tinerii creștini practicanți iau arătat fața reală a creștinismului autentic pus în practică.
Un alt eveniment pe care Sohrab îl mărturisește în cartea sa, care l-a îndreptat și mai decisiv către creștinism, au fost zilele de sfârșit de an a lui 2016. A fost trimis la Istanbul de Wall Street Journal să scrie un articol despre traficul de emigranți din Orientul Mijlociu și Asia spre Europa. Fiind iranian, s-a infiltrat ușor într-o rețea iraniană care facilita trecerea ilegală a iranienilor din Turcia în Grecia. Cu acel prilej a descoperit, între emigranți, un număr mare de iranieni convertiți la creștinism, emoția sa a fost copleșitoare observând-și conaționalii citind Noul Testament în farsi și rugându-se lui Iisus.
Pe 19 decembrie 2016 Sohrab a devenit creștin.
Trăim în vremuri de răscruce. Vremurile se schimbă. Ceea ce nu e nou. Vremurile s-au schimbat pe parcursul a mii de ani. Dar adevărul etern care îl învățam din Sfintele Scripturi e dovedit din nou în aceste pagini finale ale cărții lui Sohrab Ahmari: Hristos stă la răscrucea vremurilor. A fost de la început și va fi până la capăt. Să ne întărim în credință și în mărturisire prin viața noastră, cei ce am avut șansa de a fi crescuți în biserică, este șansa celor de lângă noi să descopere drumul spre Hristos!
O inițiativă pentru misiune ortodoxă născută în 2013.
Puteți să ajutați lucrarea noastră folosind pagina noastră Patreon. (https://www.patreon.com/avereabisericii)
Vă mulțumim!
