„Să‑L iubim pe Hristos și singura noastră nădejde, grijă să fie El. Să ne așeze unde vrea. Să ne dea orice dorește. Să nu‑L iubim pentru darurile Sale… Mă încred în iubirea lui Dumnezeu. Mă adresez lui Hristos: „Știu, nu sunt vrednic. Trimite‑mă unde vrea a Ta iubire!”
Sfântul Porfirie este un sfânt al zilelor noastre, un părinte ce a simțit toată durerea celor încercați de greutățile vieții moderne, dezrădăcinate, a cunoscut căutările tinerilor sau durerile „facerii” unei familii. De unde și puterea și frumusețea cuvintelor dânsului, care sunt adevărate medicamente pentru suflet, pentru credință.
Numit Kavsokalivitul după locul unde s-a nevoit în Muntele Athos, este deopotrivă un sfânt al vieții urbane, aducând sfatul isihast athonit la îndemâna vieții practice din familie. Din simplitatea sa a vindecat oameni bolnavi de boli grele, dar a și îndreptat viața multor creștini din patimi chinuitoare, așezîndu-i în familii frumoase sau în comunitățile de rugăciune ale mănăstirilor.
Cartea nou apărută la editura Sophia este ca pâinea caldă, pâine spirituală ce ne întărește în credință și nădejde. Redăm mai jos câteva fragmente din aceasta:
„Când Îl afli pe Hristos, ți‑e de ajuns, nu mai vrei nimic altceva, îți afli liniștea. Devii alt om. Trăiești pretutindeni unde se află El. Printre astre, în nemărginit, în Cer cu îngerii, pe pământ cu oamenii, cu plantele, cu animalele, cu toți și cu toate!”
„Acolo unde există iubire față de Hristos, singurătatea este alungată. Așa ești împăcat, bucuros, împlinit. Nici urmă de melancolie, boală, strânsoare, anxietate, mâhnire, iad. Hristos este în toate gândurile tale, în tot ce făptuiești. Ai harul și le poți îndura pe toate pentru El.”
„Atunci când nu trăiești cu Hristos, își fac loc melancolia, tristețea, strâmtorarea; nu trăiești cum se cade. Atunci apar multe dereglări și în organismul tău, fiindu‑ți afectate glandele endocrine, ficatul, fierea, pancreasul, stomacul. Ți se spune: „Ca să fii sănătos, să‑ți iei dimineața laptele, oul, untul cu două‑trei felii de pâine prăjită”. Și totuși, dacă trăiești cum se cuvine, dacă‑L iubești pe Hristos, sunt de ajuns o portocală și un măr. Marele medicament ‒ adorarea lui Hristos cu toată ființa ta. Toate se tămăduiesc. Iubirea lui Dumnezeu pe toate le preface, transformă, sfințește, îndreaptă, schimbă, preschimbă.”
„Pe Hristos să‑L simțim drept prietenul nostru. El ne este prieten. El Însuși ne‑a încredințat de aceasta: „Voi sunteţi prietenii Mei”. Să‑L vedem ca pe un prieten al nostru și așa să ne apropiem de El. Cădem, păcătuim? Cu afecțiune, iubire să alergăm la El; nu cu teama că ne va pedepsi, ci cu îndrăzneala pe care ne‑o dă sentimentul că ne e prieten. Să‑I spunem: „Doamne, am greșit, am căzut, iartă‑mă!”, dar totodată să simțim că ne iubește, că ne primește cu gingășie, cu dragoste și că ne iartă. Să nu ne despartă de Hristos păcatul!
Când avem credința că ne iubește și că‑L iubim, nu ne simțim străini și despărțiți de El nici în păcat. Ne‑am convins de iubirea Sa și, oricum ne‑am purta, știm că ne iubește!”
În 27 noiembrie 2013, Părintele Porfirie a fost trecut în rândul sfinților, cu prăznuire în data de 2 decembrie. Sfinte Părinte Porfirie, pomenește-ne și pe noi!
Fragmentele de mai sus fac parte din cartea Sfântul Porfirie – ”Când vine Hristos în inimă, viața ți se schimbă”
O inițiativă pentru misiune ortodoxă născută în 2013.
Puteți să ajutați lucrarea noastră folosind pagina noastră Patreon. (https://www.patreon.com/avereabisericii)
Vă mulțumim!