Ce putem să spunem, în vremea noastră, despre formarea duhovnicească? Sau, punând altfel intrebarea: Astăzi, se mai formează oamenii duhovnicește?
Copiilor, de atunci de când primele raze ale înțelegerii le luminează mintea, de când încep să se alcătuiască în mintea lor, în chip conștient, primele gânduri, li se mai oferă în vremea noastră, în primul rând, învățătura Sfintei Evanghelii, ca să se întipărească în sufletele lor ca o pecete într-o masă de ceară caldă și moale, ușor de modelat?
Și de îndată ce în inima lor, în chip conștient, trăiesc primele sentimente, mai are cine să le împărtășească simțirea harului divin, a evlaviei și a dragostei dumnezeiesti? Mai cresc astăzi copiii și tinerii într-o atmosferă de evlavie, de rugăciune și de nevoință? Au ei parte de acea atmosferă acasă, în familiile lor, la școală, în societate?
Raspunsul la aceste intrebari nu este deloc greu sa-l dam. Stim bine ce fel de atmosfera, cu foarte putine exceptii, domneste in familii, in scoli, in societate. Nu numai ca nu mai intalnim o atmosfera de pace, de credinta si evlavie, in familii, in scoli, in societate, dar, dupa cum scrie Cuviosul Paisie Aghioritul, duhul lumesc (secularizat, ii zicem noi!) patrunde pustiitor chiar si in viata noastra, a celor care ne numim oameni ai Bisericii, clerici.
Pentru cunoasterea celor duhovnicești trebuie să mergem pe o altă cale decât calea cunoașterii de tip intelectual
Pentru comparatie, ca sa vedeti ce fel de atmosfera domnea in Constantinopol, de exemplu, in timpul Sfantului Ioan Gura de Aur (sfarsitul secolului al IV-lea) atunci cand venea vremea Postului Sfintelor Pasti, iata ce spunea chiar el (Sfantul Ioan) despre aceasta:
“Nicaieri nu mai este astazi tulburare, nici strigat, nici taiere de vite, nici alergaturile bucatarilor. Toate s-au dus, iar orasul nostru seamana cu o femeie cuminte, cu buna cuviinta si inteleapta. Cand ma gandesc la schimbarea grabnica petrecuta astazi si ma duc cu gandul la neoranduiala zilei de ieri, ma mir si ma minunez de puterea postului; ca a intrat in cugetul fiecaruia, i-a schimbat gandul, i-a curatit mintea, nu numai conducatorilor, ci si a supusilor; nu numai a barbatilor ci si a femeilor; nu numai a bogatilor, ci si a saracilor; nu numai a celor ce si-au facut cultura in limba greceasca, ci si a celor barbari. Dar pentru ce vorbesc eu de conducatori si de supusi? Chiar cugetul celui ce poarta pe cap diadema imparateasca arata aceeasi supunere ca si ceilalti“.
O astfel de atmosfera duhovniceasca, fara indoiala, ii insufletea, ii incuraja si ii intarea pe toti: si pe cei mai lenesi, mai sovaielnici, mai slabi si caldicei in credinta. Ca un suvoi, ca un torent care ii tragea si ii purta pe toti spre cele bune, numai sa se lase in voia lui. Ce putem sa spunem noi astazi? Vedem si in zilele noastre un torent, un suvoi, dar el nu-i poarta pe oameni spre Biserica, spre cele duhovnicesti, ci dimpotriva, ii poarta spre lume, spre cele lumesti. Sunt multe piedici, astazi, in calea celor care vor sa duca o viata duhovniceasca.
Dar, in seara aceasta, as vrea sa vorbesc mai mult despre faptul ca in zilele noastre, pentru multi dintre noi, insasi formarea noastra ni se face piedica in calea straduintei de a afla si a trai o viata duhovnicesca. Pentru ca noi, marea majoritate, suntem tributari formarii noastre de tip intelectual si felul in care ne-am format ne face, pe nesimtite, sa ne raportam intr-un fel nepotrivit la viata duhovniceasca. Pentru cunoasterea celor duhovnicesti trebuie sa mergem pe o alta cale decat calea cunoasterii de tip intelectual, trebuie sa ne straduim sa ne agonisim cunostinte prin faptuire.
În cunoașterea de tip intelectual, polul in jurul caruia graviteaza totul este omul, mai cu seama prin facultatile lui de ordin rational, prin ratiunea lui. In cele duhovnicesti insa, centrul este Dumnezeu, izvorul vietii si al dragostei, iar omul participa sau traieste viata duhovniceasca, mai cu seama prin inima lui. Cunoasterea de tip intelectual face rationamente, construieste teorii, sisteme articulate de idei intemeiate pe anumite principii fundamentale; pe cand cunoasterea duhovniceasca, avandu-si izvorul in Duhul Sfant, se intemeiaza pe Revelatia dumnezeiasca, pe Descoperirea primita prin credinta, ea (Revelatia) reprezentand pasul pe care Dumnezeu, mai intai, il face catre om, din dragoste.
Adancirea in cunoasterea de tip intelectual se face, mai cu seama, prin studiu, prin exersarea si dezvoltarea facultatilor de tip intelectual ale omului, pe cand adancirea in viata duhovniceasca se intemeiaza pe credinta si pe nevointa, in sens larg, impletita cu lucrarea harului divin, se intemeiaza pe curatirea inimii de patimi.
Iata ca punand putin fata in fata cunoasterea de tip intelectual si formarea intelectuala cu viata duhovniceasca si formarea duhovniceasca, am ajuns sa precizam, de-o parte si de alta, niste “centri de greutate”, niste poli in jurul carora graviteaza totul: omul, de o parte si Dumnezeu, de cealalta parte; apoi: mintea si inima; apoi: teorii, rationamente, idei, principii, de o parte si Revelatie si luminarea Duhului Sfant, de cealalta parte; si inca: de o parte studiul si dezvoltarea facultatilor de tip intelectual si de cealalta parte credinta, nevointa, curatirea inimii de patimi, impletite cu lucrarea harului divin.
Părintele Arsenie Muscalu, duhovnic al mînîstirii Cornu, Prahova – fragment dintr-un cuvânt ținut în București
O inițiativă pentru misiune ortodoxă născută în 2013.
Puteți să ajutați lucrarea noastră folosind pagina noastră Patreon. (https://www.patreon.com/avereabisericii)
Vă mulțumim!
Pr. Arsenie Papacioc „nu recomand o stare de nevoință, ci o stare de prezenta.”
Comentariile sunt închise.