Un număr de casă. O poartă ce nu vrea să cadă.
Cândva în spatele ei era o casă. O casă ce adăpostea o familie. O mare familie. Pe poartă în fiecare dimineață copiii fugeau veseli la școala din sat, iar părinții cu uneltele pe umeri luau drumul ogorului.
Pe poartă intra popa satului la Bobotează, la Paști, sau pentru o ultimă împărtășanie.
Anii au trecut prea repede. Casa s-a năruit. Oamenii au plecat in țintirimul satului. Alții au plecat departe alungați de vremuri grele. Dar poarta a rămas să sfideze timpul și să spună oricui o vede că acolo a fost cândva o casă de gospodari, o familie. Familia strămoșilor noștri!
Textul aparține domnului Eugen Blaga
O inițiativă pentru misiune ortodoxă născută în 2013.
Puteți să ajutați lucrarea noastră folosind pagina noastră Patreon. (https://www.patreon.com/avereabisericii)
Vă mulțumim!
