Acum că a trecut marea furie referitoare la homosexualitatea preoţilor, acum că uite până şi Patriarhul Daniel a zis că-i pare rău că Biserica în ansamblul ei a avut de suferit, acum că s-a mai aşternut praful de xanax pe noi, aş vrea să vă spun câte cevauri mărunte, dar care poate merită luate în calcul.
Pentru fiecare preot care a căzut, decăzut, s-a împiedicat sau i s-a pus piedică, există cel puţin o sută de preoţi care şi-au lăsat sângele, dinţii, oasele în pământul acestei ţări. Despre ei nu vorbeşte nimeni înafara Bisericii. Dar ei sunt acolo, fie că le spuneţi eroi, sau legionari, sau sfinţi ai închisorilor, ei există în dosare, sunt număraţi pe capete şi îngropaţi la grămadă, care pe unde, dar există. Cei mai mulţi, tineri “frumoşi” şi ei, până în 30 de ani. Dar asta e, nu s-a făcut procesul comunismului, să ne fie de bine! Trăim iarăşi şi iarăşi aceeaşi placă. Rezistenţă, avem! Activişti, avem! Limbaj de lemn, mamă, mamă, compensează toate defrişările. Corupţie, avem…
Revenind la căderea preoţilor şi la grandoare înaintaşilor pe care ne străduim din răsputeri să-i uităm. Nu ne place să ne raportăm la modele mari că asta ne face laşităţile mai vizibie. E simplu să urli pe canalele ăstea care de multe ori sunt canalizări, să urli că x sau z dintre preoţi a dat-o de gard. Decât să ţii cont că fără preoţi ţara asta, şi aş risca să spun lumea întreagă, nu ar fi azi decât un mare mall.
Problema este că nu ai habar ce e acela un preot până nu te loveşti frontal de unul. Până nu simţi pe pielea ta ceea ce e o taină, până nu simţi că tocmai de aceea e o taină fiindcă nu poate fi explicată, fiindcă depăşeşte axa oxoy a minţii noastre…Până atunci te poţi bucura că un preot e demonstrat sodomit, pederast sau mai ştiu eu cum…. Dacă însă ai această întâlnire, măcar o dată, nu poţi decât să plângi ca după unul care a fost pe culmea culmilor, şi-n loc să-şi ia zborul, a găsit o groapă cu gunoi şi s-a înmormântat în ea.
Ceea ce este cu adevărat înspăimântător este bucuria pe care o resimt unii şi alţii atunci când se înnoroiază o faţă preoţească. Au aşa o exulare de ai impresia că în meciul cu Dumnezeu au băgat gol în minutul 90. Dumnezeu joacă mereu în prelungiri, însă ca să înţelegi asta trebuie să treci prin nişte căderi şi scăderi.Trebuie să ai nişte dureri până la os, să te simţi pe marginea prăpastiei, pe muchia golului tău…
Bucuria căderii cuiva, a oricui, dovedeşte platitudine spirituală, emoţională, intelectuală.Toţi marii atei care defilază cuhaştagrezist ar trebui să afle de vremurile când omului îi era aşa frică de Dumnezeu că nu îndrăznea nici să ridice ochii la averea altcuiva…Dar uite aşa, fără Dumnezeu ne întoarcem la vechea lege, şi cerem dinte pentru dinte, şi drept pentru drept, şi libertate pentru libertate.
Dacă ai avea de ales între a fi iubit din tot sufletul , cu tot cugetul, cu tot spiritul şi de a-ţi avea iubirea la picioare din dragoste, sau de primi aceste acte de iubire, normat, ce ai alege? Ar dori oare un soţ să-l iubească soţia pentru că a luat-o pe inventar, a semnat vasăzică pentru ea de primire sau fiindcă îl iubeşte? Cam aşa cu noi azi. Vrem norme, şi legi, şi milităm pentru ele, dar fugim de iubirea şi mila pentru aproapele nostru.
Cred că nu există nimic mai josnic decât bucuria pentru necazul altuia, necaz din care tu nu câştigi nici o para chioară.
Textul aparține scriitoarei și scenaristei Ivona Boitan.
O inițiativă pentru misiune ortodoxă născută în 2013.
Puteți să ajutați lucrarea noastră folosind pagina noastră Patreon. (https://www.patreon.com/avereabisericii)
Vă mulțumim!
