Am fost la o biserică pe Calea Victoriei. Mică și veche. Pe vremea stării de urgență era deschisă și am vorbit o dată cu preotul. Am scris în carte despre asta.
Știu că nu mergi la slujbă să te uiți la oameni, dar eu am rămas uimită de ce lume amestecată era. În primul rând, mulți copii. Erau femei cu capul acoperit, dar și multe tinere moderne. Și, ce m-a lăsat mască, mulți trotinetiști și gleznuțe goale. Chiar așa erau în biserică și nimeni nu-i privea cu dezaprobare. O familie de „tefeliști” era cu fetița, cam de 5 ani. Când a fost momentul Împărtășaniei, i-au spus fetiței să meargă la preot. A luat Sfânta Împărtășanie din aceeași linguriță cu alți copii și s-a întors zâmbind, de parcă făcuse ceva grozav.
La ieșire, era o pereche de tineri, ea și el, el de culoare. Ea l-a întrebat în engleză dacă i-a plăcut și dacă a înțeles ceva. „Nu este nevoie să înțeleg, Îl iubesc pe Dumnezeu și asta e suficient”, a răspuns bărbatul.
De când am ieșit, m-am tot gândit dacă omenirea trăiește speranța sau deznădejdea.
Un text de Cora Muntean
O inițiativă pentru misiune ortodoxă născută în 2013.
Puteți să ajutați lucrarea noastră folosind pagina noastră Patreon. (https://www.patreon.com/avereabisericii)
Vă mulțumim!