„În ianuarie, într-o dimineață, pe la 4, a sunat telefonul. Ne-am speriat, bineînțeles, și mama a ridicat receptorul cu destula frică.
„Vreau să vă anunț o bucurie”, a spus o voce. Nu se auzea prea bine, se telefona dintr-un loc populat, cu un puternic zgomot de fond. „Vreau să vă anunț o bucurie. Soțul dumneavoastră va veni curând acasă”.
– Doamne! a început mama să plângă. Adevărat? Curând? Când?
– Foarte curând! Sunteți bine? Sănătoase amândouă?
– Da, da, suntem bine. (…)
Necunoscutul a închis și noi n-am știut ce să credem. Să fi fost o glumă proastă? Cineva care vrea să-și bată joc de noi?… Nu, nu se putea asta. Nu, trebuia să fie un recent eliberat din închisoare — așa, ca tânărul care venise cu câteva luni înainte la noi. N-am mai putut dormi. Eram prea emoționate…
După vreun sfert de ora, telefonul a sunat iarăși. Era din nou necunoscutul:
– Voiam să vă spun că soțul dumneavoastră va veni foarte, foarte curând.
– Curând?, a întrebat mama plină de speranță. Doamne, cât de curând?
– Mărioara, nu mă recunoști? Eu sunt…
Mama a început din nou să plângă:
– Dumitre, Dumitre, tu ești? (…)
În sfârșit, timpul s-a hotărât să treacă si, chiar mai repede decăt speram, am văzut intrand pe poartă silueta înaltă a tatei, cu pălăria lui cu boruri late. Ducea în mână o bocceluță. Ne-am repezit afară și ne-am îmbrățișat plângând. Era frig și zăpada scârțâia sub pașii nostri. Doamne, ce fericire! Ce dimineață minunată!
– De ce n-ai spus dintr-o dată la telefon că ai venit?, l-am întrebat.
– Mi-a fost teamă să nu vă emoționați prea tare. Să n-ai un șoc, Mărioara, un atac de inimă…
Sosise pe la miezul nopții și așteptase cuminte în gară, până în zori, ca să nu ne sperie, să nu ne emoționeze. Apoi a pregătit-o pe mama… Doamne, ce fel de om era! Da, ăsta era tata. Ceilalți erau mai importanți și nu se gândea decât la ei.”
(Lidia Ionescu-Staniloae, fiica părintelui Stăniloae)
Părintele Dumitru Stăniloae a trecut prin închisorile comuniste de la Jilava si de la Aiud doar pentru vina de a fi participat la întâlnirile „Rugul aprins” de la mănăstirea Antim, o mișcare de revigorare a spiritualității creștin-ortodoxe. Părintele Stăniloae spunea: „De pe dealurile bucuriilor în văile necazurilor, așa decurge viața unui om duhovnicesc”.
Fragmentul apare în volumul de amintiri al doamnei Lidia Ionescu-Stăniloae „Lumina faptei din lumina cuvântului. Împreună cu tatăl meu, Dumitru Stăniloae”
O inițiativă pentru misiune ortodoxă născută în 2013.
Puteți să ajutați lucrarea noastră folosind pagina noastră Patreon. (https://www.patreon.com/avereabisericii)
Vă mulțumim!
