Sunt oameni care au vocație monahală și ajung călugări, oricâte ziduri le-ai pune în cale.
Sunt și gânduri care nu au de-a face cu această vocație, deziluzii, fugi, imagini. Acestea nu se pot lămuri decât încercând. De aceea bătrânii au lăsat în mănăstiri rânduieli înțelepte: există perioade de ani de zile în care ești novice și treci prin tot felul de ascultări, trimis de bătrânul mănăstirii. Și există bineînțeles și vârste stabilite pentru intrarea în monahism.
De aceea, dacă aș fi tatăl Iuliei, nu aș încuia ușile căminului nostru, privind cu frică fiecare plecare a copilei mele iubite la școală. I-aș propune ca următoarea noastră vacanță de vară să o petrecem împreună în sihăstriile Moldovei. Aș merge împreună cu Iulia să vedem ce înseamnă de fapt viața monahală, dincolo de lecturi și de ziduri. Să căutăm împreună răspunsuri, să exersăm împreună răbdarea.
Pentru cei care nu cunosc mănăstirea decât din ecranizarea ”După dealuri”, vreau să le mărturisesc că întâlnirea cu aceasta poate fi o experiență de mare ajutor în viață. Ca student am petrecut zile de vacanță la mănăstirea Lupșa de pe valea Arieșului sau la mănăstirea Putna din Bucovina. Între ascultările zilnice și rânduiala obștii, treptat se descoperă asprimi ale sufletului pe care nu le cunoșteai. Și șansa de a le băga în seamă. Pe de altă parte suprapunerile de gânduri și impresii citadine se reașează frumos și apar zori de liniște. Au fost momente extraordinare, frumoase.
Și nu am devenit călugăr, nici eu, nici prietenii studenți cu care am trecut pe acolo. Nu rămâne nimeni în mănăstire dacă locul său nu este acolo. În schimb am simțit un dram din bucuria greu de cuantificat a vieții călugărului. Din puținul înțeles pe care l-am deprins despre monahism, cred că acest dar, ca și căsătoria, înseamnă tot Iubire, Frumusețe, Jertfă, Bucurie, Viață, Sacrificiu, Dragoste. Cu majuscule pentru că sunt esențiale în orice așezare a existenței noastre.
Așa că dragă Iulia, indiferent de ce vei alege în viață, eu sper să mergi și să observi de aproape viața maicilor din sihăstria Rarăului.
PS Trebuie să recunosc însa că există și excepții legate de vârsta intrării în monahism. Una care îmi vine acum în minte este fostul patriarh Teoctist care a plecat la mănăstire la 13 ani.
(apărut în activenews.ro, secțiunea blog)
O inițiativă pentru misiune ortodoxă născută în 2013.
Puteți să ajutați lucrarea noastră folosind pagina noastră Patreon. (https://www.patreon.com/avereabisericii)
Vă mulțumim!
Daca as fi tatal Iuliei, as locui dincoace de usa caminului ei, nu dincolo de ea… Da, as duce-o in vacante pe la manastiri, in loc sa-i cumpar cadouri scumpe ca sa compensez absenta de langa ea. Si asa, stand zi de zi in preajma ei, as sti ce ganduri are, ce dorinte, as sti ca are duhovnic si nu as mai fi pus in situatia de a fi uimit de detalii despre viata copilului meu, si nici in situatia de a-i acuza pe altii, public, pentru neputintele mele si pentru consecinta acestor neputinte, concretizata in framantarile copilului meu.
Sunt si unii sfinti care la 6 ani au intrat in monahism.
Da, aveți dreptate. Situația este delicată, după revoluția din 1989 mulți tineri au dorit să intre în monahism fără a ști exact ce este călugăria. Pe de altă parte cunosc duhovnici buni, din generația ce are acum 40 de ani, care în momentul în care au simțit această chemare nu au mai putut sta în lume și au depășit toate barierele pentru a ajunge în mănăstire.
Canoanelor din primele secole ale creștinismului, canonul 40 Trulan si canonul 18 al Sfântului Vasile cel Mare, stabilesc cu îngăduință că pot intra ca vieţuitori sau fraţi în mănăstiri tineri de la vârsta de 10 ani dar care pot fi admişi în rândul novicilor abia la vârsta de 16-17 ani. Monahismul nu se putea acorda decât după vârsta de 20-21 de ani.
Pentru femei se recomanda vârsta de 25 de ani pentru cele care nu au fost căsătorite. Pentru văduve este recomandată vârsta de 60 de ani.
La noi s-a ținut cont de majorat, vârstă după care tânărul poate să își aleagă liber calea sa. Cred că este foarte importantă perioada de noviciat pentru lămurirea căutărilor celui intrat în comunitatea monahală.
“Ispitirea canonica sau noviciatul dureaza de la primirea in manastire (schit) si pana la tunderea in monahism a celui admis. Timpul ispitirii canonice cuprinde trei stadii:
Primul stadiu este de la primirea in manastire pana la admiterea noului venit in randul fratilor (adica trei luni)…
Al doilea stadiu este de la admiterea in randul fratilor pana la imbracarea in haina monahala (dulama)… Al doilea stadiu dureaza cel putin sase luni si cel mult trei ani.
Al treilea stadiu este de la imbracarea hainei monahale (rasofor) si pana la tunderea in monahism. Starea de rasofor dureaza cel putin sase luni si cel mult trei ani. ”
Comentariile sunt închise.