Sfântul Iustin Popovici s‑a născut în oraşul Vranie, din sudul Serbiei, chiar de sărbătoarea Buneivestiri a anului 1894, într-o familie profund creștină. Micuțul Iustin a învăţat de mic să ducă o viaţă după poruncile lui Dumnezeu. Mama sa Anastasia adeseori mergea în pelerinaj la mănăstirea Sfântului Prohor, un centru spiritual pentru locuitorii din Vranie. Bunicul său fusese preot iar Iustin a iubit-o foarte mult pe evlavioasa sa bunică Stana, care a trăit 105 ani.
La 14 ani a început să citească în fiecare zi Noul Testament, încercând să citească trei capitole măcar. Această rânduială i-a rămas sfântă și a continuat-o până la sfârşitul vieţii.
Părintele Iustin este ca teolog și destin, un părinte Dumitru Stăniloae al Serbiei. A căutat adevărul în vechile scrieri ale Sfinților Părinți ajungând să studieze în Rusia, la Oxford sau în Atena. mediul universitar. Deja cunoştea şase limbi și era un iubitor al vechilor manuscrise. Dar părintele a înțeles că în esență cunoașterea lui Dumnezeu vine din experiență directă. Studiind la Oxford realitatea apuseană, părintele a criticat raţionalismul Apusului, care a pus omul în centrul culturii, alungându‑L pe Hristos Omul‑Dumnezeu, chiar și în cadrul teologiei catolice. Profesorii de la Oxford nu au vrut să îl lase să susțină lucrarea și părintele a renunțat.
Foarte dificil a fost după al doilea război mondial când comuniştii au preluat puterea și au început să impună ideologia ateistă.
„Am auzit, a susurat pârâul de lacrimi: oamenii se fălesc cu o aşa‑zisă inteligenţă. Iar eu îi privesc din principalele lor fapte: păcatul, răutatea şi moartea. Şi desprind această concluzie: dacă inteligenţa lor constă în aceea că au născocit şi săvârşit păcatul, răutatea şi moartea, atunci acesta nu este un dar, ci un blestem”, scria părintele Iustin.
Din 2000 de preoţi ai Serbiei, 800 au fost arestaţi și condamnaţi la închisoare sau chiar la moarte. Izgonit din Universitate părintele Iustin a fost la un pas să fie împușcat dar datorită intervenției unor voci publice, a fost scos de pe lista condamnaților la moarte. Cărțile însă i-au fost arse și nu i s-a permis să mai predea.
Retras la o mănăstire, a scris enorm, opera sa cuprinzând 40 de volume. În fiecare zi slujea Sfânta Liturghie, apoi lucra la Dogmatica sa, Vieţile Sfinţilor în limba sârbă sau la altă lucrare. De mai multe ori mărturisirea sa publică l-a condus în vecinătatea execuției dar de fiecare dată a intervenit ceva care i-a salvat viața.
„Nu am altceva ce să duc sfântului decât pașii spre mănăstire”
Odată, pe când părintele era profesor universitar, a plecat într‑o vară să viziteze mănăstirea Sfântului Prohor, cu o trăsură închiriată. Pe drum a zărit o bătrână care mergea pe jos spre mănăstire. Părintele a invitat‑o pe aceasta să meargă alături de el în trăsură, dar bătrâna i‑a răspuns: „Îţi mulţumesc, fiule, dar sunt săracă.” Crezând că bătrâna se teme să nu i se ceară bani, părintele i‑a spus că nu trebuie să plătească nimic, dar ea i‑a răspuns: „Nu de aceea, fiule, am spus că sunt săracă, ci pentru că nu am altceva ce să duc sfântului decât această trudă, pașii spre mănăstire.”
Atunci, după cum singur povestea părintele mai târziu, s‑a lovit cu palma peste frunte şi a exclamat: „Ei, Iustine, Iustine, ai ajuns profesor de teologie, dar evlavia acestei bătrâne încă nu o ai!” Și părintele şi‑a continuat drumul pe jos, împreună cu bătrâna.
După trecerea sa la Domnul, încă înainte de a fi canonizat, Sfântul Iustin a mijlocit ajutor de la Dumnezeu pentru ce i-au cerut ajutor, la fel cum lucrase și în întreaga sa viață.
Astfel o femeie din Grecia care nu avea copii mărturisește că după ce a fost la mormântul părintelui pentru a se ruga şi a luat pământ, a născut un copil.
Miodrag Kotaraţ, un țăran din satul Zlatarici, era de trei ani bolnav de rinichi. Mergând la mormântul părintelui să ceară ajutor în rugăciune, și-a recăpătat sănătatea ulterior
Iar în timpul vieții cei ce l-au cunoscut au povestit de asemenea mai multe întâmplări minunate. O femeie din Şuşiţa a venit cu fiica sa Milena, care de un an de zile era bolnavă de epilepsie. Părintele Iustin și părinții din mănăstire s-au rugat pentru ea. Ulterior mama le-a scris că fetița de opt ani și-a revenit.
O mărturie asemănătoare a unei mame este despre fetiţa sa Milena din Lubinici care la șape ani nu vorbea încă. Mama a venit împreună cu ea la mănăstirea unde era părintele Iustin Popovici. Bătrânul i‑a citit rugăciuni în fiecare zi şi copilul s‑a tămăduit şi a vorbit.
Retras la mănăstire în fața persecuției comuniste, părintele a fost ca un păstor, o inimă caldă pentru toți cei priogoniți: „Oamenii m‑au rănit în inimă, iar în loc de sânge au izvorât lacrimi. Ceruri milostive, iată, vă spun taina mea: în loc de sânge, în inimă am lacrimi. În aceasta este viaţa mea, în aceasta, taina mea.
De aceea plâng pentru toţi cei trişti, pentru toţi cei nevinovaţi, pentru toţi cei umiliţi, pentru toţi cei răniţi, pentru toţi cei înfometaţi, pentru toţi cei nebăgaţi în seamă, pentru toţi cei mâhniţi, pentru toţi cei chinuiţi, pentru toţi cei amărâţi. Gândurile mele din pricina tristeţii degrabă se îneacă în plâns şi se prefac în simţăminte, iar simţămintele se revarsă în lacrimi…
Şi aproape fiecare simţire a mea se tânguieşte şi plânge, căci îndată ce porneşte din mine în lumea din jurul meu, îndată dă peste oarece grosolănie omenească. O, oare există vreo fiinţă mai grosolană şi mai crudă decât omul?”
Minunile și întâmplările sunt preluate din noua ediție a cărții „Sfântul Iustin Popovici – Viața și minunile”. Cu ale lui rugăciuni să ne învrednicim să găsim și noi calea spre o viață cu Hristos!
O inițiativă pentru misiune ortodoxă născută în 2013.
Puteți să ajutați lucrarea noastră folosind pagina noastră Patreon. (https://www.patreon.com/avereabisericii)
Vă mulțumim!
