Dragostea face nemuritoare în om simţămintele; le preschimbă din moarte în fără de moarte, din vremelnice în veşnice. De unde aceasta?
Pentru că dragostea vine de la Dumnezeu, Care este dragoste, şi pleacă la Dumnezeu; vine de la Dumnezeu şi duce la Dumnezeu; dragostea este îndumnezeitoare, este o putere care dă nemurire, pentru că este în întregime de la Dumnezeu.
De aceea apostolul dragostei a binevestit limpede şi minunat: „Noi ştim că am trecut din moarte la viaţă, pentru că iubim pe fraţi; cine nu iubeşte pe fratele său rămâne în moarte” (I Ioan 3, 14). Dragostea este de fapt învierea sufletului din moarte, din morţi. Cel care nu are dragoste se află cu toată fiinţa în închisoarea fără de ieşire a morţii; niciunde nu găseşte uşi, niciunde, ieşiri, niciunde, ferestre; întregul lui suflet, toate gândurile şi simţămintele sunt zidite de moarte.
De aici reiese că mai mult decât orice este necesară dragostea lucrătoare. Fără ea nu există înviere a sufletului.
Dumnezeu este dragoste, şi ce este omul? Şi omul este dragoste… Da, şi omul este dragoste, pentru că este făcut după asemănarea lui Dumnezeu. Omul este reflexie, oglindire a dragostei lui Dumnezeu. Acesta este sufletul omului: chip al lui Dumnezeu, chip al dragostei lui Dumnezeu. Dumnezeu este dragoste. Şi omul este dragoste.
Sfântul Iustin Popovici, Viața și minunile, Editura Sophia
O inițiativă pentru misiune ortodoxă născută în 2013.
Puteți să ajutați lucrarea noastră folosind pagina noastră Patreon. (https://www.patreon.com/avereabisericii)
Vă mulțumim!
