Sari la conținut
Prima pagină » Paula Hriscu: „Cel mai important lucru este să simți că Dumnezeu te iubește!”

Paula Hriscu: „Cel mai important lucru este să simți că Dumnezeu te iubește!”

„Am învățat să nu îmi mai fac planuri, să las lucrurile să decurgă și să meargă de la sine. Cu răbdare, calm și încredere în Dumnezeu!”

Paula Hriscu s-a apucat de cântat la 22 de ani, în semn de mulțumire pentru că Dumnezeu a ajutat-o când a avut o grea încercare în viață.

„În urmă cu opt ani, am făcut o hemoragie internă, am pierdut 3,5 l de sânge, din cauza unui chist ovarian care a perforat. Medicii nu prea-mi dădeau şanse de supravieţuire, însă Dumnezeu a făcut o minune şi mi-a salvat viaţa. Valorile mele, pulsul, tensiunea, erau perfecte, deşi eu practic mă stingeam.

Medicii m-au salvat după câteva ore bune şi de atunci viaţa mea s-a schimbat… Cred că Dumnezeu mi-a dat o a doua şansă. Prin muzica mea, ajung în sufletele oamenilor. Cred că Dumnezeu, prin vocea mea, transmite un mesaj” spune interpreta de muzică populară.

Cea mai urmărită piesă a sa, cu aproape 4 milioane de vizualizări pe canalul personal, este o piesă pe versuri de Traian Dorz – „Ce folos” : „De-as avea toţi banii lumii/ Să-mi stea-n vraf arginţii,/ În zadar, dacă-mi lipseşte/ Aurul credinţei!”

Într-un interviu către George Grigoriu, la emisiunea „Realitatea Spirituală”, Paula Hriscu vorbește exact despre această necesitate de a nu ne pierde reperele spirituale în hățișul celor materiale:

„În lumea asta oricât de bogat ai fi, oricâți de mulți bani ai avea, în oricâte vacanțe ai fost, ce mașini ai avut, ce haine porți – nu au nicio valoare. Cel mai important lucru de pe lumea asta este să simți că Dumnezeu te iubește și de fapt ca sufletul contează.

Dincolo, când treci, sufletul contează cel mai mult, ce fel de om ești cu adevărat. Acolo Sus nu îl interesează pe Dumnezeu câți bani ai avut jos. Și nici nu poți să cumperi nimic.

Aici nici măcar sănătatea, cu toți banii din lume, dacă Dumnezeu nu este, nu știu dacă reușești (să o cumperi)… De exemplu, cu mine medicii se luptau, și eu pierdeam sânge, și se luptau, și nu îmi dădeau speranțe… Pentru aceea a existat acolo minunea. Deci există Dumnezeu, contează sufletul tău, eu am simțit-o pe pielea mea…”

Paula Hriscu îndeamnă toți oamenii la mai multă înțelegere: „Să fim mai îngăduitori, mai toleranți, mai iertători. Să înțelegem că nu este vindecare fără credință… Dacă rămâi drept pe drumul tău, deși cazi, îngenunchezi, te lovești, … Dumnezeu te va sprijini, pentru că El le orânduiește pe toate!”

O inițiativă pentru misiune ortodoxă născută în 2013.

Puteți să ajutați lucrarea noastră folosind pagina noastră Patreon. (https://www.patreon.com/avereabisericii)

Vă mulțumim!

2 comentarii la „Paula Hriscu: „Cel mai important lucru este să simți că Dumnezeu te iubește!””

Comentariile sunt închise.

Averea Bisericii