Sari la conținut
Prima pagină » Împărtășirea în comun se sistează până la 1 iunie 2020

Împărtășirea în comun se sistează până la 1 iunie 2020

Patriarhia a trimis către episcopii, odată cu documentul „Îndrumările bisericeşti pentru starea de alertă”, o notă conform căreia împărtășirea în comun a credincioșilor în cadrul Sfintei Liturghii se sistează până la data de 1 iunie:

„Întrucât, în timp de pandemie, autoritățile sanitare propun Bisericii noi forme de împărtășire euharistică (pahar și linguriță de unică folosință), credincioșilor prezenți la Sfânta Liturghie li se va explica faptul că, potrivit hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din data de 11 mai 2020, Biserica noastră nu poate accepta aceste propuneri nici în vreme de pandemie. Prin urmare, în timpul Sfintei Liturghii nu se mai practică împărtășirea comună (în grup) a credincioșilor, până la data de 1 iunie 2020. În această perioadă, vor fi consultate celelalte biserici ortodoxe privind modalitatea de împărtășire comună a credincioșilor în cadrul Sfintei Liturghii, pe durata pandemiei.

Însă, în caz de necesitate, credincioșii mireni ortodocși se pot împărtăși individual (nu în grup și nu în același timp), în alt moment al zilei, după Spovedania individuală în biserică. Momentul Spovedaniei și al Împărtășaniei individuale va fi stabilit împreună cu preotul paroh sau preotul duhovnic al parohiei. De asemenea credincioșii bolnavi pot fi împărtășiți, individual, la domiciliu sau la spital, ca și până acum, respectând toate normele în vigoare.

În această perioadă dificilă și confuză, de pandemie, este mare nevoie de a promova, cu multă responsabilitate, pacea și unitatea Bisericii, precum și grija pentru sănătatea poporului!”

Atașăm mai jos documentul:

 

O inițiativă pentru misiune ortodoxă născută în 2013.

Puteți să ajutați lucrarea noastră folosind pagina noastră Patreon. (https://www.patreon.com/avereabisericii)

Vă mulțumim!

Averea Bisericii