Sari la conținut
Prima pagină » Profesorul de religie care a dus în excursie elevii premianți, din bursa lui de doctorat

Profesorul de religie care a dus în excursie elevii premianți, din bursa lui de doctorat

Este din 2014 profesor de religie la școala din Rădăuți-Prut și activitatea sa a pus-o, încă de la început, la picioarele Maicii Domnului.

„Acolo unde oamenii au spus că nu se poate, Ea a șoptit: «Lasă că se poate. Mergeți înainte» chiar și în situațiile care păreau imposibile”, spune profesorul Vasile Postolochi.

În școala sa vin copii din trei sate de pe malul Prutului, din păcate cu populația îmbătrânită și cu mulți tineri plecați în afară: Miorcani, Rădăuți-Prut și Rediu. Profesorul s-a născut aici, într-un sat de pe malul Prutului, și are de mic o mare afecțiune pentru românii de peste Prut: „Când eram copil mergeam cu vacile la păscut, ca orice alt copil din acele vremuri, și stăteam de vorbă cu copiii de peste Prut. Practic, atunci s-a născut dragostea de Basarabia”, povestește Vasile Postolachi pentru Basilica.

„Nu trebuie să ne rezumăm patriotismul doar la cuvinte, sunt oameni care au nevoie și de faptele noastre”, a completat profesorul spunând că a simțit mereu ajutorul Maicii Domnului.

De aceea a și pus la cale o excursie pentru copiii premianți: opt elevi din Rădăuți-Prut, județul Botoșani, și opt din Lipcani, Republica Moldova. Ei au primit în acest sfârșit de săptămână un dar de suflet de la profesorul de religie Vasile Postolachi și de la cei care s-au alăturat gestului său: o excursie memorabilă ca recompensă pentru rezultatele bune la învățătură.

Cu 3.000 lei din bursa lui de doctorat și cu alți 3.000 din donații, profesorul de religie din Botoșani a organizat un tur de trei zile pe la cele mai importante obiective turistice din Neamț și Suceava, deopotrivă educativ și recreativ.

„Bucuria elevilor valorează mai mult decât orice sumă. Indiferent pe ce mal al Prutului se află, ei trebuie să-și cunoască țara”, a spus profesorul. Vasile Postolachi a mărturisit că i-a fost greu să facă o selecție însă acțiunea a fost gândită ca „o excursie a premianților”,

Elevii de pe ambele maluri ale Prutului au vizitat vineri după amiaza Cetatea Sucevei, apoi sâmbătă Mănăstirea Humor, Cetatea Neamțului, Casa lui Ion Creangă și Cheile Bicazului. Duminică au mers la Catedrala din Vatra Dornei, apoi la Tiroliana din Vatra Dornei, la Mănăstirea Piatra Fântânele și alte obiective turistice din zonă.

Vasile Postolachi nu este la prima excursie de acest fel. În 2018, profesorul de religie a făcut un credit la bancă cu scopul de a organiza o excursie de Centenar pentru 36 de copii din România, Moldova și Ucraina cu posibilități materiale limitate. Excursia a avut loc în cadrul proiectului „Cartea unește inimi” inițiat în Anul Centenar 2018 de profesorul Vasile Postolachi în colaborare cu liceul din Lipcani.

„Asta îmi doresc de la copii. Sunt conștient că ceea ce le predau la religie se uită. Rămân câteva idei, sper. Dar ceea ce-mi doresc din tot sufletul este să fim mai buni”, a mărturisit Vasile Postolachi pentru reporterul de la Basilica. „Vreau ca acești copii să vadă realitatea, că sunt oameni care au nevoie de ajutorul nostru, și să înțeleagă că atunci când tu dăruiești și Dumnezeu îți dăruiește”, a adăugat profesorul de religie.

Puteți să susțineți activitățile viitoare ale proiectului „Cartea unește inimi” pe pagina oficială de Facebook  sau la adresa str. Grădinii nr. 14, sat Bajura, județul Botoșani.

O inițiativă pentru misiune ortodoxă născută în 2013.

Puteți să ajutați lucrarea noastră folosind pagina noastră Patreon. (https://www.patreon.com/avereabisericii)

Vă mulțumim!

Edi Dumitrache