Stau în fața seminariștilor. Îi privesc pe toți în ochi, inspir adânc, și încep să le vorbesc, ca un îndrăgostit în seara primei întâlniri cu iubita, despre Iisus, dogme, tradiție, theosis, contemplație, energii necreate. Scriptura nu îmi scapă din mână. Mă las dus de val. Plec din clasă cu bucuria unei ore împlinite. Dar…
Domnul nu mă lasă pe Taborul extazului. El îmi șoptește: – Hai în vale. Nu putem rămâne aici. Colibele o să le facem în veacul viitor. Acum, ne suflecăm mânecile, și mergem unde este durere și foame. Ajung în casa Petrinei. Mă izbește un miros greu de bătrânețe, boală și bocet surd. Undeva, într-un colț, stă spânzurată o sacoșă cu pâine uscată și o eugenie. O icoană veche îi înnoiește obrajii brăzdați de suferință, iar o candelă fără fitil umple de lumină întreaga odăiță.
Îi așez epitrahilul, și încep să o spovedesc. Sau… eu sunt cel care mă spovedesc? Nu mai știu. După ce se împărtășește, glasul și tot trupul îi tresaltă ca o vioară în mâna unui lăutar priceput. Se învelește înapoi cu plapuma plină de dalmațieni. Îi citesc rugăciunile de final: „Acum, slobozește pe roaba Ta, Stăpâne, căci văzură ochii ei mântuirea Ta”.
Da, ochii Petrinei au văzut pe Domnul Slavei. Din ochii aceia am învățat teologie cât nu am putut învăța din o mie de cărți. Da, din ochii Petrinei. Petrina cea nevăzătoare…
O inițiativă pentru misiune ortodoxă născută în 2013.
Puteți să ajutați lucrarea noastră folosind pagina noastră Patreon. (https://www.patreon.com/avereabisericii)
Vă mulțumim!
