Sari la conținut
Prima pagină » Un gând solemn despre lemn sau Cum să ne eliberăm de „jugul de lemn”

Un gând solemn despre lemn sau Cum să ne eliberăm de „jugul de lemn”

De curând am participat, în calitate de fan moderat, la un concert aniversar Taxi. Domnul Dan Te. a ținut atunci o serie de mici discursuri în care părea că știe ceea ce este greșit în țara asta. Cu ironia și sarcasmul specifice, a început seria de critici cu noua lege antifumat și a continuat cu alte teme „arzătoare” pentru societate. Era cumva de înțeles că va prefera să aibă o părere și despre temele teologice de actualitate. Nu mă gândeam, totuși, că va ști deja și părerea lui Dumnezeu. În lumina ultimelor acorduri și dezacorduri provocate de piesa „Despre smerenie”, promovată de Taxi & friends, vă voi da câteva motive pentru care merită să o mai ascultați o dată și să cugetați asupra ei.

În Pildele lui Solomon, capitolul 5, versetul 21 este scris: „Cărbunii slujesc pentru căldură, lemnele pentru foc, iar omul certăreț pentru a ațâța cearta”. Din cartea profetului Ieremia aflăm că există „lemne lipsite de orice înțelegere”, iar din prima Epistolă către Corinteni (3, 12) înțelegem că indiferent de materialul din care se va realiza zidul, mult mai importantă este TEMELIA.

În episodul biblic al ungerii picioarelor Mântuitorului cu mir de mare preț în Betania, Iuda pare să fi spus niște cuvinte pline de de compasiune și înțelepciune: „De ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari și să-i fi dat săracilor?” (Ioan 12, 5) Așadar, unul dintre Apostoli condamnă risipa făcută în numele lui Hristos. Însă observăm că, pe lângă intenția ascunsă (Iuda obișnuia să-și însușească banii din donații), Mântuitorul Hristos îi vorbește apoi despre adevărata smerenie, ca o gândire diferită de „jertfa calculată” a lui Iuda. Aflăm că jertfa cea mai de preț este, într-adevăr, jerta care izvorăște din inima smerită, din dragostea nesfârșită a lui Dumnezeu, care ne-a învățat să iubim și să-I slujim fără a-i neglija pe ceilalți oameni. Altfel spus, atunci când oferim lui Dumnezeu ceea ce avem noi mai de preț, nu înseamnă că îi excludem sau le facem un deserviciu săracilor. Vedem că Dumnezeu nu preferă neapărat lemnul, ci mai degrabă untdelemnul, sentimentele sincere și mințile deschise. Totuși, este greșit să considerăm astăzi, precum Iuda odinioară, că orice este de vânzare. Atât timp cât lemnul și piatra nu devin idoli, acestea pot sluji foarte ușor lui Dumnezeu și oamenilor. Dacă nu este folosit corespunzător, lemnul putrezește și nu mai este de niciun folos. Dimpotrivă, atunci când devine altar de jertfă, lemnul Crucii devine de viață purtător. Hristos, „Piatra cea din capul unghiului” (Matei 21, 42), are nevoie ca piatra credinței noastre să fie tare, fără fisuri și trainică.

Ca o paranteză, ideea de a promova construcția lăcașurilor de cult din lemn în defavoarea celor mai rezistente nu este, totuși, nouă. În perioada Imperiului austro-ungar, românii din Ardeal nu aveau voie să își construiască biserici din piatră, ci numai din lemn, pentru a putea fi distruse mai ușor și a avea o durată de viață mai redusă.

Dumnezeu nu preferă lemnul nici când este vorba de „limbă de lemn” („Acest popor Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine” -Marcu 7,6)  sau de „gândirea din topor”. Cred că inadecvarea unui text poate altera mesajul iremediabil. La fel și melodia noastră, cu sau fără intenție, a ajuns să cânte în struna laicismului deși poate ideea inițială a fost una generoasă.

O inițiativă pentru misiune ortodoxă născută în 2013.

Puteți să ajutați lucrarea noastră folosind pagina noastră Patreon. (https://www.patreon.com/avereabisericii)

Vă mulțumim!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *