Acum vreo două săptămâni, cred, am coborât la oraș cu treabă. De fiecare dată când cobor, trec pe la catedrala din Curtea de Argeș, pe la prietena mea dragă Sfânta Filofteia, „Sfântulița” cum i se mai spune prin zonă!
M-am închinat, i-am povestit puțin bucuriile și durerile mele, apoi am ieșit din biserică! Am căutat să mă așez undeva jos, ca mă durea spatele. M-am așezat pe o bordură, am văzut că nu este nimeni prin apropiere și am început să privesc biserica și să fiu fericit! Zâmbeam de numa, numa și nu știam exact motivul, dar simțeam să fiu fericit acolo pe moment!
Fără să observ se apropie o femeie, mai în vârstă, și mă întreabă dacă poate să-mi spună ceva, am zis: da! cu același zâmbet, nu puteam să mă opresc. A început să-mi spună din problemele de zi cu zi, nu ceva grav dar pentru ea, erau grave. Era foarte tristă și zbuciumată! Îmi zice la sfârșit:,,Dumneavoastră, nu aveți nici o problemă, nici o grijă și sunteți tare fericit, de când vă povestesc numai zâmbiți continuu.”
Nu am vrut să-i spun ce griji am, fiindcă aș fi împovorat-o și mai tare! I-am spus că, orice griji aș avea prima dintre ele este, să mă bucur de ce mi-a dat Dumnezeu, să mă mulțumesc cu puțin și cea mai mare grijă este, să fiu fericit!
A început să zâmbească și ea, zâmbeam amândoi de data aceasta, mai mult, a plecat zâmbind!
Textul aparține părintelui Ioan Danci de la Schitul Sfântul Pantelimon, Bistrița
O inițiativă pentru misiune ortodoxă născută în 2013.
Puteți să ajutați lucrarea noastră folosind pagina noastră Patreon. (https://www.patreon.com/avereabisericii)
Vă mulțumim!
