Sari la conținut
Prima pagină » „Suntem ai Vieții Veșnice, și pe pământ doar niște imigranți cu permise provizorii”

„Suntem ai Vieții Veșnice, și pe pământ doar niște imigranți cu permise provizorii”

Un text de părintele Crin-Triandafil Theodorescu

E cald, e bine. Mi-am terminat canonul de la 12, suflu în lumânare, las candela aprinsă pe hall, luminează de două săptămâni neîncetat și funcționează în regim de tranșee; filtrăm uleiul folosit și-l ardem în candelă, că-n vremurile astea nu numai cu cuvântul lui Dumnezeu se va hrăni omul, ci și cu prescură uscată transformată crutoane în cuptor. E stare de urgență și la candelă. Maica Domnului miroase a cartofi prăjiți, mă privește din icoană calmă, e icoana adusă de la Constantinopol, de la Izvorul Tămăduirii.

E cald, e bine. Am întins și rufele alea, am mai băgat pe foc, pârâie șemineul ca o corabie gata să fie lansată la apă, pe ferestrele opalescente se aude difuzorul poliției, ”stați în casă, nu părăsiți domiciliul”, oftez și-mi mai pun o pernă sub ceafă; un teanc de cărți stă în așteptare, trepidând de nerăbdare să fie citite, n-am mai citit așa de mult dintr-o dată de pe vremea pusniciei adolescentine, când mă ascundeam pe câte-o plajă secretă cu un rucsac de cărți și toată mâncarea pe care reușeam s-o strâng de prin curtea Mamaiei.

Mamaia era astmatică, diabetică și cardiacă. Se mișca greu, o trăgea în jos nițel și sufletul de piatră, ce-i drept; fusese boieroaică în tinerețe, din neamul Șerbanilor, pierduse totul, în crizele ei de confuzie mă trimetea în pod să verific dacă mai sunt acolo tacâmurile de argint ale familiei, și pauperizarea o lăsase acră ca o lămâie uitată pe cerceveaua ferestrei înalte, grecești; pe Mamaia, dacă ar fi prins-o coronavirusul ăsta psihopomp, ar fi curățat-o într-o dimineață, un biet mizilic, și-ar fi belit ochii însângerați căutând o altă victimă să-i satisfacă apetitul morbid.

Îmi sună telefonul, răspund. Un preot frate, dublu-frate, o dată după har o și dată după inimă, el e a doua oară în izolare la domiciliu, mai povestim de-ale noastre, ne mai purtăm unul altuia durerea și spaimele, ne sprijinim ca doi bătrâni în drum spre casă, discutăm situații, tactici și strategii, căci ce trăim noi acum nici preoții din persecuții n-au trăit, e altceva și totuși Hristos e Același, răstignit și înviat. Și-mi zice oftând, ”nu știu cum o să fie cu Învierea”, și dintr-odată, știu.

Știu!

”O să scot masa grea, de nuc, în curtea casei. O să aduc acolo și Evanghelia grea, bătută-n pietre iridiscente, și candela plăpândă de pe Altar, și cele mai frumoase veșminte pe care le are CeaMaiFrumoasăBisericăDinLumeDupăHagiaSofia, și când va fi miezul nopții, atunci vom învia odată cu Hristos. Și-o să cânt ”Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte câlcând!”, și încă o dată în grecește, ” Χριστὸς ἀνέστη ἐκ νεκρῶν, pentru sufletul meu de insular egeean și pentru dorul după soare, și o să aprind mănunchiul ăla de lumânări pe care l-am adus de la Sfântul Mormânt, și-o să dau lumină vecinilor la gard, și ei mai departe, și mai departe, și când vor tăcea clopotele vom deschide toate ferestrele din Lușca și vom cânta că a înviat Hristos din mormânt și a dăruit viață tuturor celor din morminte, vii și morți, cu coronavirus și fără, ba chiar și celor ce-L scuipă acum în obraz, și lor viață veșnică le va da, căci multe din cer sunt așa de greu de înțeles pe pământ și acolo orice e cu putință, și vestea Învierii lui o să curgă ca o apă vie peste toate casele și peste cele două cimitire burdușite de strămoși, și dacă biserica va fi goală, noi suntem biserica și nimeni nu ne va despărți de dragostea Lui, nici un drăcușor de virus, cu sau fără coroană, și dacă vom plânge de bucurie va fi!

Căci noi nu murim, noi suntem ai Vieții Veșnice, și pe pământ doar niște imigranți cu permise provizorii; și dacă datorăm ceva lumii ăsteia, o moarte datorăm, atât; iar lumii celeilalte o înviere datorăm, atât, și între astea două sunt toate cele ale noastre, cu morții și cu viii noștri, cu ce-am urât și ce-am iubit, cu ce-am visat și ce-am avut, amin.

Sus să avem inimile, căci dragostea nu piere niciodată! Niciodată!

”Abia aștept să plâng una bună că a înviat Hristos!”, și-nchid telefonul.

O inițiativă pentru misiune ortodoxă născută în 2013.

Puteți să ajutați lucrarea noastră folosind pagina noastră Patreon. (https://www.patreon.com/avereabisericii)

Vă mulțumim!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Averea Bisericii