Sari la conținut
Prima pagină » Casă pentru o familie cu 10 copii ridicată de Mănăstirea Hadâmbu

Casă pentru o familie cu 10 copii ridicată de Mănăstirea Hadâmbu

În satul ieșean a fost sfințită sâmbătă, 7 decembrie 2019, Casa „Sfântul Stelian”, construită de călugării de la Mănăstirea Hadâmbu pentru o familie nevoiaşă formată din 12 membri, informează ziarul Știrea de Iași.

Cu sprijinul fiilor duhovniceşti şi al oamenilor cu suflet mare locuința a fost înălţată într-un timp record, de lucrări ocupându-se părintele stareț Nicodim Gheorghiţă.

Părintele stareț a mulțumit pentru susținerea exemplară primită din partea consiliului și primarului comunei Ion Neculce, Gheorghe Văleanu, şi pentru profesionalismul firmei de construcții.

Ctitorii casei au primit Diploma de recunoştinţă „Sfântul Stelian”, „în semn de mulţumire pentru tăruinţa în slujirea aproapelui” .

La slujba de sfințire a apei a fost prezent și Preasfinţitul Părinte Antonie, Episcop de Bălţi, care s-a referit la miile de pelerini care vin și găsesc întărire sufletească la Mănăstirea Hadâmbu. 

Sfântul Stelian, cât şi Sfânta Filofteia, pomenită de Biserica noastră în ziua de 7 decembrie, vor ocroti casa oferită în dar celor zece copii ai familiei Ciobanu.

O inițiativă pentru misiune ortodoxă născută în 2013.

Puteți să ajutați lucrarea noastră folosind pagina noastră Patreon. (https://www.patreon.com/avereabisericii)

Vă mulțumim!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Averea Bisericii