Anul acesta se împlinesc 70 de ani de la adormirea în Domnul a lui Valeriu Gafencu, unul dintre cei ce au luminat închisorile comuniste cu trăirea creștină.
„În prima iarnă mă trezeam noaptea din somn şi în singurătatea celulei, în frig şi foame, priveam întunericul şi şopteam încet, ca să aud numai eu, dar aşa de tare ca să audă Dumnezeu: „Mamă, mi-e frig, mi-e foame!”.
La început a fost greu de tot. Dumnezeu însă a fost mereu cu mine. Nu m-a părăsit nici o clipă. Am început să înfrunt suferinţele trupului şi încet-încet am început a gusta din bucuriile noi.
Am văzut că sunt un om păcătos. M-am cutremurat de păcatele mele, de neputinţa mea. Mi-am dat seama atunci că eu, care doream cu toată inima o lume ideală, eu însumi eram un păcătos. Deci mai întîi trebuia să devin eu un om curat, un om nou. Şi am început să mă lupt cu răul din mine.
Încet-încet a coborât peste mine lumina adevărului. Am început să trăiesc fericirea în suferinţă. Şi golul din inima mea, pe care eu aşteptam să-l umple iubirea iubitei mele, l-a umplut Hristos, Iubirea cea mare. Şi am înţeles atunci că mare cu adevărat este cel care are o dragoste mare, mare cu adevărat este cel care se vede pe sine mic.
Azi sunt fericit. Prin Hristos iubesc pe toţi. Este o cale atât de greu înţeleasă şi acceptată de oameni! Dar sunt convins că este singura care duce spre fericire…”
Valeriu Gafencu s-a născut în localitatea Sângerei din județul Bălti, Basarabia. Arestat de autoritățile comuniste după al doilea război mondial, a petrecut zece ani în detenție. Cuvintele sale, atitudinea și ajutorul dat celorlalți deținuți i-au atras numele de Sfânt al închisorilor. Acesta spunea: „Căutați fericirea în sufletele voastre. Nu o căutați în afara voastră. Să nu așteptați fericirea să vină din altă parte, decât dinlăuntrul vostru, din sufletul vostru, unde sălășluiește Domnul Iubirii, Hristos. Dacă veți aștepta fericirea din afara voastră, veți trăi decepții peste decepții și niciodată nu o veți atinge.”
Valeriu a cunoscut ziua plecării sale la Domnul, așa cum își cunoșteau în vechime unii monahi sfinți sau oameni curați de la sat. Pe 2 februarie 1952 Valeriu Gafencu i-a rugat pe colegii din închisoarea Târgu Ocna să-i facă rost de o lumânare și de o cămașă alba, până pe data de 18 februarie.
În ziua de 18 februarie, Valeriu a plecat, unul din ultimele lui cuvinte-rugăciune fiind: „Doamne, dă-mi robia care eliberează sufletul și ia-mi libertatea care-mi robește sufletul.”
Citatele sunt preluate din Valeriu Gafencu, „Sfântul Închisorilor”
O inițiativă pentru misiune ortodoxă născută în 2013.
Puteți să ajutați lucrarea noastră folosind pagina noastră Patreon. (https://www.patreon.com/avereabisericii)
Vă mulțumim!
