Sari la conținut
Prima pagină » Sfântul Spiridon, protectorul călătorilor

Sfântul Spiridon, protectorul călătorilor

Ieri a fost ziua Sfântului Spiridon, protector al călătorilor. În urmă cu ceva ani am căutat, pe străduțele înguste ale Kerkirei biserica unde se afla Sfântul, am aflat-o întru vecernie, îmbrăcată în miros de tămâie. Un părinte ne-a spus că Sfântul este ocrotitorul insulei iar creștinii merg în procesiune de patru ori pe an, legat de patru mari evenimente din istoria insulei Corfu: când au primit ajutor prin Sfântul Spiridon și au reușit să scape de ciumă, de foamete și din asediul turcilor.

Ca repere din viața sfântului, și- a dat toată averea sa celor în nevoie și primea la orice oră călătorii ce îi băteau la ușă, deși era episcop. Numele său provine de la spiris, care în limba greacă înseamnă „coşuleţ”, sfântul purtând o scufie împletită, din smerenie, în locul mitrei episcopale.

Părintele ierarh a făcut mai multe minuni antologice dar cea mai frumoasă a fost transformarea unei cărămizi în foc, apă și nisip, la o întâlnire între creștini unde nu se înțelegea cum poate Sfânta Treime să fie Una în Trei persoane.

Sfântul Spiridon este cunoscut și pentru îndreptarea pe care o făcea arhiereilor, cunoscând chiar și gândurile lor. Sfântul intervenea când aceștia foloseau un limbaj prea sofisticat în predici, din mândrie, sau când gândurile și grija pentru pentru cele deșarte depășeau limita, cum a fost în cazul episcopului Trifilie.

Cu alt prilej, a fost chemat la Constantinopol de împăratul Constantius, care era grav bolnav. Pentru ținuta sa smerită a fost dat afară, chiar lovit, de paznici. Ajungând în cele din urmă la împărat, sfântul Spiridon se roagă pentru el și acesta primește vindecarea. Drept răsplată, împăratul îi dăruiește mai mult aur, însă sfântul îl dăruie săracilor la plecare.

Sfinte Spiridon, deschide-ne iarăși drumurile, să mergem cu bine!

O inițiativă pentru misiune ortodoxă născută în 2013.

Puteți să ajutați lucrarea noastră folosind pagina noastră Patreon. (https://www.patreon.com/avereabisericii)

Vă mulțumim!

Averea Bisericii